Nationala

FOTO Montarea gazonului pe National Arena a decurs excelent: "Se poate juca şi mîine pe el!"

+9 Foto
Foto: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 16 septembrie 2011

UPDATE /

Bogdan Hreapcă, şeful departamentului de investiţii al Primăriei, a declarat că pînă acum nici un club nu a cerut oficial să joace pe National Arena în Cupă sau în campionat: "Deocamdată au fost doar di scuţii preliminare, dar nu am încheiat nici un acord cu vreun club pentru disputarea partidelor din competiţiile interne pe National Arena. De data aceasta avem un gazon matur, am adus o rezervă de 350 de mp, pe care am pus-o deja pe nisip, de această parcelă se va ocupa un greenkeeper din partea FRF. Pînă la iarnă se va juca fără probleme, chiar şi în decembrie. După trecerea iernii vom vedea ce măsuri va trebui să mai luăm".

***
Reprezentantul furnizonului noului gazon de pe Arena Naţională, John Hendricks, a declarat azi, după o inspecţie la stadion, că următorul meci pe terenul bucureştean s-ar putea disputa chiar şi acum, însă este mai bine ca acest lucru să nu se întâmple imediat.

"Vreau să mulţumesc primarului şi tuturor celor care m-au sprijinit. Cred că am avut succes în acest proiect. Următorul meci s-ar putea disputa şi acum, dar e bine să lăsăm iarba câteva zile. Nu pot fi garanţii privind terenul, depinde de mulţi factori. O garanţie ar fi că lui Jan (n.r. - Jan McClemend, consultant UEFA) i-a plăcut terenul şi m-a felicitat pentru munca depusă. Multe stadioane moderne au avut probleme asemănătoare, iar noi trebuie să ne adaptăm de fiecare dată situaţiei şi să rezolvăm problema", a spus Hendricks, conform mediafax.

Jan McClemend a afirmat că este posibil ca arena să necesite şi un sistem special de iluminare pentru gazon. "Ştim e important este stadionul pentru români, oameni foarte pasionaţi de fotbal. Am fost de luni la lucrările noului teren şi am supervizat amenajarea. Este un mediu neobişnuit cel al stadionului. Depinde de întreţinerea stadionului şi de factorii de mediu cât va ţine terenul. Lumina este un factor foarte important pentru că iarba are nevoie de lumină. Vom face o analiză şi vom vedea dacă trebuie instalat un sistem special de iluminare", a explicat el.

McClemend şi Hendricks, alături de reprezentanţi ai constructorului Arenei Naţionale şi ai Primăriei au inspectat, vineri, noul gazon instalat pe stadionul din Capitală. McClemend a folosit un aparat de măsurare a umidităţii gazonului (foto 6), cu ţepuşe de 6 cm, cu care a verificat terenul. Rezultatele au fost foarte bune.

Vezi mai jos imagini foto de la National Arena!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.