Sporturi   •   Tenis   •   ROMÂNIA - CEHIA 0-2 (CUPA DAVIS)

Adi Ungur dă vina pe suporteri pentru înfrîngerea din Cupa Davis: "A fost ca la înmormîntare"

Adi Ungur dă vina pe suporteri pentru înfrîngerea din Cupa Davis: "A fost ca la înmormîntare"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 17 septembrie 2011

În urma primei zile de la Cupa Davis, România a ieşit destul de şifonată, Adi Ungur şi Victor Crivoi pierzînd fără drept de apel în faţa lui Raked Stepanek şi Tomas Berdych. Ungur însă a găsit unul dintre cele mai importante motive pentru care jocul românilor a avut de suferit: "Atmosfera a fost ca la o înmormîntare. "Auzeam doar toba cehilor. Parcă am jucat în deplasare la acest meci, nu pe teren propriu!".



"Valoarea şi-a spus cuvântul. Am avut şanse în primul set, dar n-am ştiut să le fructific. Am luat şi o să mai iau bătăi! Doar că primul set putea fi mai strâns. I-am făcut multe cadouri, vreo 40 de greşeli neforţate. Credeam că o să atace mai mult, că o să vină mai des la fileu, dar a aşteptat greşeala mea, iar eu am făcut destule. N-am fost în apele mele. M-am enervat şi nu mi-a ieşit nimic. N-am reuşit să ies din pasa proastă până la final. Dacă mai jucam două seturi, poate aş fi jucat şi mai prost. Asta e diferenţa de valoare. El este locul 25 în lume, iar eu sunt pe 129, iar ca obiectiv am să intru în prima sută", a declarat Adi Ungur pentru EVZ.



Astăzi se va disputa meciul de dublu, singura şansă a românilor de a mai reveni, dintre Horia Tecău/Marius Copil şi Jan Hayek/Lukas Rusol, de la ora 12.00, transmis în direct de TVR 2 şi liveSCORE pe GSP.RO. Mîine au loc ultimele întîlniri la simplu, Adi Ungur - Tomas Berdych (ora 11, TVR 2 şi liveSCORE pe GSP.RO) şi Victor Crivoi - Radek Stepanek (ora 11, TVR 2 şi liveSCORE pe GSP.RO)





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.