Fotbal   •   Liga 1   •   ASCULTĂ RADIO.GSP.RO!

Radio GSP! Şumudică trimite săgeţi către Copos: "E important să ai un patron serios, jucătorii te ascultă altfel"

Marius Şumudică

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 17 septembrie 2011

După ce a reuşit să ducă Astra de pe penultimul loc pînă pe poziţia a şasea în clasament, Marius Şumudică are numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor şi a patronului Ioan Niculae. După victoria în faţa Gazului (2-0), "Şumi-gol" i-a mulţumit finanţatorului că menţine liniştea în vestiar şi a trimis săgeţi spre fostul său patron de la Rapid, George Copos.



Tehnicianul a dezvăluit că Ioan Niculae a venit în vestiarul echipei la finalul meciului de azi şi le-a promis fotbaliştilor că pînă marţi le va achita salariile la zi. O imagine pe care Şumudică n-a apucat s-o vadă în cele cîteva luni petrecute în Giuleşti.



ASCULTĂ ONLINE RADIO.GSP.RO!



"Peste tot pe unde am fost am reuşit să adun vestiarul în jurul meu. Jucătorii sînt extrem de fericiţi, mai ales că la finalul meciului a venit domnul Niculae şi le-a promis că marţi le va achita banii la zi, inclusiv luna august. Tocmai de aceea mi-e atît de uşor să lucrez cu aceşti fotbalişti.



Astra are unul din cele mai bune loturi din prima ligă, e bine echilibrat. Nu vreau să par lipsit de modestie, dar chiar mă aşteptam să avem o astfel de serie de invincibilitate. E prea devreme ca să apreciem poziţia din clasament de acum. Nu va fi uşor să ne menţinem în prima jumătate pentru că ne aşteaptă meciuri foarte grele", a spus Şumudică la Radio.GSP.ro.



Tehnciianul Astrei Ploieşti l-a lăudat pe nigerianul Udoji, cel mai nou venit în tabăra prahovenilor: "a crescut mult valoarea echipei, mă impresionează la fiecare meci din ce în ce mai mult. E un fotbalist care pierde foarte rar mingea şi dă mare încredere echipei"



Astra Ploieşti - Gaz Metan Mediaş s-a terminat 2-0, cele două goluri ale gazdelor fiind reuşite de Strătilă şi Fatai.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.