Ieri, cu cîteva ore înainte de startul partidei, derby-ul a fost încins la nivel declarativ de conducerile celor două cluburi.
Şi nu de Copos şi Badea, aşa cum tradiţia o cerea. De la Miami, Cristi Borcea a ţinut să-i răspundă lui Dinu Gheorghe, după ce preşedintele rapidist declarase: "N-am văzut rezumatul lui Dinamo de la meciul din Europa League, deşi am stat treaz pînă tîrziu". :)
"«Vamă» l-a mîncat de vreo 15 milioane de euro pe Copos în doi ani la Rapid, iar la Braşov l-a ruinat pe Neculaie! Vă imaginaţi ce poate să facă de-acum încolo, mai ales cînd vor veni banii de la UEFA! Să tacă! Eu n-am zis nimic cînd giuleştenii se uitau la televizor cum noi jucăm în Europa", a spus preşedintele executiv al lui Dinamo.
Replica oficialului rapidist nu a întîrziat să apară: "De ce credeţi că nu mai vin dinamoviştii la stadion? Pentru că au văzut că banii clubului sînt mîncaţi aiurea de Borcea!".
"MM e, într-adevăr, cel mai bun manager din România, acum. «Vamă» nu se poate compara cu el. Cînd mă ocupam eu de echipă, am luat 11 trofee în 11 ani, deceniul trecut a fost al meu!" (Cristi Borcea, acţionar Dinamo)
{{text}}