Liga 1

Stăncioiu şi Nuno Claro nu mai au voie nici la antrenamentele echipei secunde

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 19 September 2011

Cei doi portari refuză să-şi rezilieze contractele cu CFR pînă nu îşi încasează restanţele financiare


Scoşi din calculele primei echipe, portarilor Eduard Stăncioiu şi Nuno Claro li s-a interzis să-şi continue antrenamentele cu echipa a doua a clubului feroviar, ce activează în eşalonul al treilea. Oficialii CFR-ului au luat această decizie imediat după ce Stăncioiu a cîştigat la apel un litigiu avut cu gruparea clujeană. Goalkeeperul de 30 de ani s-a plîns la LPF că i-a fost diminuat unilateral contractul cu 25 la sută, pe motive de indisciplină, pentru a nu i se mai achita restanţele financiare pe ultimele 4 luni. Comisia de Apel a considerat abuzivă măsura clubului şi i-a dat dreptate jucătorului.

Şi Nuno Claro are de recuperat bani de la CFR, salariul pe ultimele două luni, acesta fiind şi motivul pentru care portughezul refuză să-şi rezilieze contractul. Pentru a le forţa totuşi plecarea celor doi, şefii "vişiniilor" le-au interzis acum accesul şi la antrenamentele echipei a doua. Sînt obligaţi însă să le pună la dispoziţie antrenor şi teren de pregătire. Asta se va întîmpla, dar cei doi portari căzuţi în dizgraţie vor avea parte de un program spartan, cu antrenamente la ora 7:00 dimineaţa.

270.000 de euro pe an îi costă pe feroviari contractele lui Stăncioiu şi Nuno Claro


"Alin Minteuan mi-a comunicat din partea directorului executiv Răzvan Zamfir că mi se interzice să mă pregătesc cu echipa a doua. Nu pot decît să respect decizia clubului"
Eduard Stăncioiu, portar CFR Cluj

"Aşa e conducerea de aici. S-a uitat repede ce am făcut pentru CFR. S-a întîmplat şi cu alţi jucători importanţi ceea ce mi se întîmplă mie acum, dar nu credeam că o s-o păţesc şi eu"
Nuno Claro, portar CFR Cluj

Rivali cu aceeaşi soartă
Edi Stăncioiu şi Nuno Claro s-au duelat ani buni pentru postul de titular între buturile CFR-ului. Portughezul a avut cîştig de cauză în special în sezonul trecut, cînd Stăncioiu era tras deja pe linie moartă. Din cauza evoluţiilor mai puţin convingătoare din ultima perioadă, Nuno Claro a pierdut şi el încrederea oficialilor feroviari şi a ajuns în cele din urmă în situaţia lui Stăncioiu.

Beto e numărul 1!
CFR Cluj a transferat doi portari în această vară, ambii portughezi, Beto şi Daniel Fernandes. Primul a debutat la Galaţi şi i-a impresionat pe şefii lui CFR Cluj. Goalkeeperul împrumutat de la Porto, pentru un sezon, va fi titular incontestabil în acest sezon. "E portarul care ne-a adus siguranţă. Se vede că e un fotbalist de valoare. O demonstrează la fiecare antrenament", a spus Mureşan. "Vişiniii" îl mai au în lot pe Mincă, iar italianul Amadio a fost împrumutat la UTA.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.