Fostul număr şase a pierdut în faţa lui Joao Souza din Brazilia cu 4-6, 6-7(5). El a revenit după o pauză de 5 luni
Tommy ales Bucureştiul drept punct de pornire al unei noi etape a carierei, cea de după accidentare. A avut problemele la adductori şi la muşchii gemeni de la piciorul stîng, motiv pentru care a lipsit cîteva luni bune din circuit. Deşi a pierdut ieri, caută lucrurile pozitive din această înfrîngere. "Mă bucur că nu m-a durut deloc piciorul. Trebuie să treacă puţin timp ca să intru într-un ritm. Am avut momente bune, dar şi multe greşeli. Sper ca în trei-patru săptămîni să mă fi adaptat mai bine", a spus meci fostul număr 6 mondial.
După Bucureşti, va avea un scurt popas la Barcelona, apoi se va îndrepta spre Asia, pentru turneele de acolo. El a primit ieri şi o bursă de 10.000 de euro din partea ATP pentru fundaţia sa. "Organizez în fiecare an un turneu pentru persoane în scaune cu rotile. Am avut un prieten care avea această problemă, a fost ideea lui, dar n-a apucat s-o pună în practică, din păcate, a murit. Fac asta pentru el şi pentru alţii care sînt în aceeaşi situaţie. Deja sîntem la a patra ediţie cu turneul", a explicat Tommy.
În afara terenului, Robredo e un mare mîncător de ciocolată şi de îngheţată, pe care le consideră antidepresivul jucătorului de tenis. De cîţiva ani, are un cal, pe nume Sevastopol, însă regretă că n-are suficient timp să-l vadă. Deşi a fost botezat la dorinţa tatălui după opera rock Tommy a celor de la The Who, el are alte preferinţe muzicale, între care trupa mexicană Mana şi cea spaniolă El Canto del Loco.
Terenul Central
ora 11:00
turul 1: Alessandro Giannessi (Ita)-Albert Montanes (Spa, 8)
urmat de
turul 1: Victor Hănescu (Rom)-Albert Ramos (Spa)
nu înainte de ora 15:00
turul 1: Adrian Ungur (Rom, WC)-Lukas Rosol (Ceh)
ora 20:30
Meci demonstrativ "4 Stele Pline de Energie"
Terenul Semi-Central
ora 14:30
turul 1: Pere Riba/Joao Souza (Spa/Bra)-Florian Mayer/Rogier Wassen (Ger/Ola)
nu înainte de ora 16:00
turul 1: Rui Machado (Por)-Filippo Volandri (Ita)
Terenul 2
ora 11:00
turul 1: Florent Serra (Fra)-Gianluca Naso (Ita)
urmat de
turul 1: Carlos Berlocq (Arg)-Andreas Haider-Maurer (Aut)
urmat de
turul 1: Igor Andreev (Rus)-Peter Torebko (Ger)
nu înainte de ora 16:00
turul 1: Eric Prodon (Fra)-Andreas Seppi (Ita, 7)
Terenul 3
ora 16:00
turul 1: Martin Emmrich/Andreas Siljestrom (Ger/Sue)-Frantisek Cermak/Filip Polasek (Ceh/Slv, 2)
{{text}}