Fostul ministru al Culturii a fost convins să accepte postul pentru că deciziile noului for vor putea fi atacate doar la TAS: "Nu era locul meu acolo dacă ne trezeam a doua zi că venea nu ştiu ce altă comisie să ne dea peste mînă"
- Domnule Theodorescu, ce-l poate determina pe un academician de anvergura dumneavoastră să intre într-o Comisie de Etică a unui fotbal atît de controversat? - Lumea fotbalului e lumea românească, prin excelenţă. Iar un om de cultură e obligat să se ocupe şi de acest fenomen social, de psihologia populară, de reacţiile de masă. Nu sînt un om străin stadioanelor, locuiesc la o zvîrlitură de băţ de stadionul din Ştefan cel Mare, copiii mei sînt dinamovişti convinşi. Eu n-am însă o predilecţie anume în acest sens. De ce am acceptat? În primul rînd pentru că, luînd în calcul independenţa mea de judecată, pot să sprijin la îmbunătăţirea climatului foarte poluat din fotbalul românesc. Probabil că, atunci cînd s-a gîndit la mine, Mircea Sandu a avut în vedere exact prestaţia mea publică, independenţa mea absolută.
- Şi în al doilea rînd?
- Amănuntul că toate hotărîrile Comisiei de Etică vor putea fi atacate doar la Tribunalul Sportiv de la Lausanne. Ar fi fost frecţie de lemn dacă ne strîngeam, luam o decizie şi venea apoi conducerea federaţiei, de exemplu, să anuleze sancţiunea. Nu mi-aş fi văzut locul acolo într-un asemenea context. În plus, m-a convins componenţa în sine a comisiei, cu oameni admirabili din diferite segmente ale societăţii şi, în frunte, cu un jurist remarcabil, care cunoaşte foarte bine regulile şi ne va conduce în demersul nostru.
"Banul a stricat ţinuta sportivă"
- Vorbeaţi de o atmosferă poluată în fotbalul românesc.
- Deteriorîndu-se societatea românească, s-a deteriorat şi lumea fotbalului. Nu atît cea a jucătorilor, cît a marilor patroni. Sigur, sînt oameni cu merit, au pus bani, unul dintre ei, domnul Copos, mi-a fost coleg de Parlament şi mi-e simpatic. Adevărul e însă că atmosfera generală pe care a creat-o banul a stricat ţinuta sportivă. Şi ajungem, astfel, la Comisia de Etică.
- Unde vor începe cazurile care vor intra în atenţia dumneavoastră? Nu e o barieră fragilă şi deseori subiectivă?
- Discutăm de insulte, ameninţări, ştiţi bine episodul cu valizele de bani şi cîte altele, care au poluat acest fenomen. Cred că sînt deja nişte sesizări pe rol şi sigur ne vom face duşmani. Dar invoc aici un proverb franţuzesc, care spune că nu poţi să faci omletă fără să spargi ouă. Asta e!
- Pare o comisie creată exact pe profilul lui Gigi Becali. Va fi clientul principal?
- Nu uitaţi că persona non grata, o pedeapsă gravă, a fost declarat altcineva, nu domnul Becali! Există însă şi alţi oameni, implicaţi şi în politică, avînd recent succese electorale în zona Moldovei, sau patroni care vociferează dinspre Banat.
"Gigi Becali e un eminent aromân"
- Cum credeţi însă că se împacă derapajele lui Gigi Becali cu aplecarea deseori ostentativă către cele sfinte?
- Domnul Becali e un eminent aromân! Aromânii sînt oameni care-l poartă pe Dumnezeu în suflet, dar şi pun mîna pe cuţit cînd se înfurie. Lumea aromânilor a dat extreme. Am cunoscut personal o familie cu doi fraţi, dintre care unul a ajuns un important demnitar comunist, iar celălalt a făcut puşcărie pentru legionarism. Extremele fac parte dintr-un aromân!
- Nu vă e teamă că veţi fi folosit pentru a fi scoase castanele din foc cu mîna dumneavoastră?
- Foarte greu să se întîmple asta, cunoscînd bine persoanele din comisie. Sigur, mi s-a spus că am curaj implicîndu-mă în acest proiect. Dar cred că a necesitat ceva mai mult curaj să preiau conducerea Televiziunii Române imediat după Revoluţie, în februarie '90!
- Cred că microbiştii nu v-au uitat nici acum în acea postură, fiindcă în timpul mineriadei, pe 13 iunie, Iliescu a intervenit în direct întrerupînd transmisia meciului Spania - Uruguay de la Mondialul din Italia.
- A fost într-adevăr o intervenţie foarte scurtă, în care Iliescu a transmis în cîteva minute pericolele cu care se confrunta Bucureştiul. Mi-l aduc însă aminte de atunci şi pe comentatorul Cornel Pumnea, care fusese alergat prin curtea televiziunii. A venit la mine rănit. L-am luat şi pe el în aşa-numita poză de familie a televiziunii agresate. Şi mai am încă o amintire interesantă legată de acel Mondial.
Mesaj către Petre Roman: "Un Guvern care nu dă bani pentru Mondial cade!"
- Anume?
- Cristian Ţopescu a fost primul om pe care l-am primit în audienţă în seara numirii mele ca director al TVR. Mi-a dat sarcină să obţinem bani pentru a transmite Campionatul Mondial. L-am sunat imediat pe Petre Roman, care era prim-ministru. Mi-a spus că va fi foarte greu şi i-am răspuns aşa: "Un guvern care nu dă bani acum pentru televizarea Mondialului cade a doua zi!". În fine, n-a picat atunci, ci doar după un an şi ceva! Şi încă o întîmplare legată de un crainic radio foarte vocal.
- Ilie Dobre?
- Da. Avea senzaţia că e persecutat, a ajuns la mine după ce n-a putut rezolva nimic la şeful lui direct şi a intrat pentru vreo două zile în greva foamei. Îi luceau ochii în duminica în care am plecat la radio să discut problema lui şi mărturisesc că i-am obligat pe cei de acolo să-l accepte înapoi. Iar acum, de cîte ori aud acel prelung "goooooollll", îmi amintesc de povestea asta.
"Povestea cu gazonul arată iar că românii sînt un neam «neisprăvit»"
- V-a surprins păţania cu gazonul de pe National Arena?
- E un episod care mi-a confirmat nişte convingeri mai vechi. Etimologic vorbind, nu peiorativ, românii sînt un neam "neisprăvit". Nu e o insultă la adresa poporului din care fac parte şi pe care-l iubesc. Dar românii încep dintotdeauna, în tot, mari proiecte, pe care însă nu le termină niciodată integral. Haşdeu a gîndit un mare dicţionar, nu l-a finalizat. Istoricii au propus mari compendii, încheiate cu greu în ultima vreme, după o sută de ani. Am vrut să facem acest stadion, remarcabil pentru Sorin Oprescu şi Mircea Sandu, dar a trebuit să existe ceva care să nu funcţioneze. Asta e "neisprăvirea" care ţine de filonul românului!
- Ce jucători români simpatizaţi?
- În ordinea vîrstei, am avut mai multe preferinţe: Petschovschi, Dobrin, Hagi şi Nicoliţă.
- De ce Bănel?
- M-a fermecat look-ul său, inteligenţa, felul cum aleargă sau driblează. Îmi place Nicoliţă cel de la Steaua. Nu ştiu cum se va descurca la St. Etienne, dar important e că a ajuns la o echipă admirată în Franţa.
"Francezii sînt mitocani, dar vor lăsa garda jos cu Bănel"
- Paradoxal însă, un rrom a ajuns exact într-o ţară şi într-un campionat cu dese derapaje rasiste.
- Probabil că se vor face multe mitocănii pe seama lui, pentru că francezii sînt nişte mitocani. Îi ştiu bine. Am fost preşedintele Comisiei de Francofonie în Parlament timp de patru ani. Dar sînt convins că, în materie de Nicoliţă, vor lăsa garda jos. Pentru că e un om special. L-am văzut în cîteva reportaje cum şi-a ajutat familia la Făurei, cum explica viaţa lui şi mi-a plăcut foarte mult.
- Încheiem cu o întrebare grea pentru ziua de azi: există onoare în fotbalul românesc?
- Nu în sensul profund al cuvîntului. Certamente, nu! Dar dacă bucuria de a juca cinstit devine onoare, atunci poate că există uneori. Sigur însă sînt multe dedesubturi, există blaturi, aranjamente. Nu ştiu despre ele, dar, cunoscînd mentalul nostru însetat de bani, nu de victorii, mi-e teamă că lucrurile astea chiar se întîmplă. După cum se întîmplă şi relaxarea şi indisciplina vedetelor, iar aici am o stimă specială pentru modul în care Piţurcă a tratat cazul lui Mutu. Din păcate, această atitudine e rară, fiindcă în rest sîntem supuşii lui "Lasă-l, bă, că-i de-ai noştri şi e bun!". În felul ăsta mergem şi la meci, şi la cabina de vot.
Martor ocular la recordurile Iolandei Balaş
"Toată tinereţea mi-a fost marcată de atletism. Ca amator, făceam semifond la «Tînărul dinamovist», fără mari performanţe", punctează Răzvan Theodorescu legăturile sale adolescentine cu sportul. Şi istoriseşte un amănunt inedit: "I-am povestit şi Iolandei Balaş un amănunt pe care n-avea de unde să-l ştie, anume că, atunci cînd a făcut recordul de 1,93 metri pe «Republicii», eram chiar lîngă groapa de sărituri, din entuziasm. Dar nu mă căutaţi în poze, n-o să mă recunoaşteţi, fiindcă atunci aveam mult păr!".
Mitică l-a iertat pe Becali
La începutul lunii septembrie, cînd a ratat transferurile lui Bălan şi Goga, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a lansat un atac dur la adresa lui Dumitru Dragomir, considerat vinovat pentru blocarea respectivelor tranzacţii: "Liga e circ, Mitică e dresor, iar ceilalţi sînt animale". Iar şeful LPF avertizase atunci că-l va reclama pe Becali la noua Comisie de Etică, unde urma să devină primul client: "N-am mai făcut, domne', nici un memoriu! Şi m-aş declasa eu dacă m-aş apuca să-l reclam pe Gigi la cea mai mică înjurătură!".
După modelul FIFA
La FIFA, al cărei model şi cod a fost preluat acum de FRF, Comisia de Etică are o importanţă foarte mare. Bunăoară, printre ultimele sancţiuni dictate a fost aceea de a-i suspenda pe timp nelimitat chiar pe doi dintre vicepreşedinţii FIFA, acuzaţi de corupţie: Mohamed bin Hamam (şef al Confederaţiei Asiatice) şi Jack Warner (şef CONCACAF). Comisia de la Bucureşti, care va avea în vedere cu precădere atitudinea oficialilor (FRF, LPF, cluburi), va dicta pedepsele luînd în calcul prevederile Regulamentului Disciplinar.
"Pe vremea studenţiei mergeam des la meciuri pe vechiul «23 August», unde, în '52, am făcut muncă voluntară pe şantier. Căram mortar şi materiale de construcţii, duminica, iar cînd terminam traversam cîmpuri largi către Vatra Luminoasă, s-o vizitez pe bunica"
"M-am obişnuit cu atacurile sub centură, sînt pregătit să le recepţionez şi din fotbal, numai că la mine e mai greu să mă prinzi cu ceva. Pot fi atacat doar pentru că am chelie!"
"M-a emoţionat foarte tare, ca pe orice român, drama lui Neşu. Şi m-a impresionat intenţia lui declarată de a încerca să se întoarcă acasă cu o maşină pe care s-o poată conduce el, aşa, în condiţia în care e acum"
Cum caracterizează patru personaje
Dumitru Dragomir - gălăgios, simpatic
Victor Piţurcă - reflexiv
Mircea Sandu - gentleman
Lionel Messi - spirit catalan
Membrii Comisiei de Etică de la FRF
Gabriel Zbîrcea (jurist) - preşedinte
Răzvan Theodorescu (academician) - vicepreşedinte
Anghel Iordănescu (senator) - membru
Dan Bittman (solist Holograf) - membru
Răzvan Boanchiş (jurnalist) - membru
CV
Data naşterii: 22 mai 1939
Absolvent al Facultăţii de Istorie la Universitatea din Bucureşti: 1963 (a fost exclus de comunişti din instituţie între 1959 şi 1961, din raţiuni politice)
Doctor în istorie (1972, Universitatea Bucureşti)
A publicat peste 25 de lucrări de istorie, artă românească şi europeană şi peste 600 de articole în reviste din ţară şi străinătate
Preşedinte TVR ('90-'92), membru CNA ('92-'00), senator PSD ('00-'08), ministru al Culturii ('00-'04), secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene
{{text}}