Preşedintele Consiliului Român de Cricket, Gabriel Marin, a anunţat, marţi, că între 24 şi 25 septembrie va fi desemnată, într-un turneu care va avea loc în Otopeni, pe terenul din Str. I.G. Duca, cea mai bună echipă de cricket din România în 2011.
În turneul de cricket românesc, aflat la cea de-a doua ediţie consecutivă, vor participa patru echipe, două din Bucureşti, una din Cluj şi una din Timişoara.
În total, în România există şapte cluburi de cricket care evoluează regulat de-a lungul anului. Conform reprezentanţilor Cricket România, al 8-lea club din România îşi va începe activitatea din 2012.
Cricketul, sport recunoscut în România de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din decembrie 2010, nu are încă o federaţie proprie, însă reprezentanţii Consiliului Român de Cricket au menţionat că acest lucru se va întîmpla în scurt timp.
Gabriel Marin a explicat cum decurg lucrările la singurul stadion de cricket din Europa Centrală şi de Est, amplasat în Bucureşti, la Moara Vlăsiei. "Terenul stadionului Naţional de Cricket este finalizat deja şi este singurul cu iarbă naturală din această zonă. Investiţia pînă acum se ridică la 500.000 de euro. Pînă la final, costurile vor fi în jurul a două, trei milioane de euro. Sperăm ca în septembrie anul viitor să putem organiza deja meciuri acolo", a spus el.
Pînă acum, în România sunt 150 de jucători de cricket, dar numai 10 la sută dintre aceştia sînt de origine română.
Preşedintele executiv al Cricket România, Rangam Mitra, îşi doreşte ca România să devină cel mai important centru de cricket din Europa Centrală şi de de Est. "În prezent, România face parte din a patra categorie a Federaţiei Internaţionale de Cricket, cea de potenţial membru. Reuşită venită în doar un an, deşi procesul durează de obicei cel puţin cinci ani. Vom aplica pentru următoarea categorie, cea de membru asociat şi sperăm să avem la fel de mare succes. Urmează apoi categoria de membru afiliat şi cea de membru cu drepturi depline", a spus Mitra.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}