Cupa Romaniei

Simplu şi nu prea! » Campioana a avut emoţii cu o formaţie din Liga C

Punosevac a profitat de şansa oferită şi a reuşit o "dublă"

Articol de Marian Brăilescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

După titlul şi Supercupa obţinute în 2011, Dorinel Munteanu şi-a fixat ca obiectiv să aducă şi o Cupă a României la Galaţi.

Totuşi, trupa de pe malul Dunării gîfîie, nereuşind să-şi redescopere cadenţa din sezonul precedent. Chiar dacă "Neamţul" a mizat pe cîţiva jucători ce au evoluat mai puţin în această toamnă, spectatorii se aşteptau ca Oţelul să facă scor cu divizionara a treia Oltchim Rîmnicu Vîlcea.

Aşteptările lor au prins repede contur, după ce Punosevac a reuşit să deschidă scorul la doar 4 minute de la fluierul de start. Apoi, chiar dacă a controlat jocul, Oţelul s-a apropiat greu de poarta oltenilor. Şi a venit minutul 29, cînd Sîrghi a gafat ca la "judeţ", iar vîlcenii au egalat din penalty. Noroc cu acelaşi Punosevac, care a mai punctat o dată, cu o lovitură de cap la vinclu, iar gălăţenii au intrat la cabine în avantaj. În partea a doua, campionii n-au forţat, preferînd să se menajeze şi să se joace cu ocaziile. Chiar şi aşa, Iorga a mai înscris o dată, în minutul 90, aducînd liniştea.

Oţelul - Oltchim Vîlcea 3-1
Au marcat: Punosevac (4, 38), L. Iorga (90) / Ov. Marinescu (29 pen)

Oţelul: Brăneţ - Skubici (Sălăgeanu, 61), Sîrghi, Benga, Z. Ljubinkovici - I. Neagu, Viglianti - L. Iorga, Chavez, S. Frunză (Antal, 67) - Punosevac (Butoi, 87). Antrenor: Dorinel Munteanu

Oltchim: Vlădoi - N. Moldoveanu, Onofrei, Ov. Marinescu, Nania - B. Preda (Muşuroia, 27), Tomescu, Vizitiu (D. Popa, 70), Ceapă - Dănuleţ, Răcăreanu. Antrenor: Ion Lazăr

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.