Handbal

Ce ne facem, fetelor? » România a fost învinsă cu 25-30 de Franţa

Jocul României nu arată prea bine înaintea Mondialelor

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

România a debutat cu o înfrîngere la GF World Cup. Linia de 9 metri a "naţionalei" a jucat dezastruos, iar jocul nu arată bine înainte de Mondiale.

Cîştigătoare a Cupei Mondiale la ultimele două ediţii, România a debutat cu înfrîngere în 2011. "Tricolorele" au pierdut clar în faţa Franţei, 30-25, la capătul unui joc în care au arătat multe neajunsuri, mai ales în faza ofensivă.

În prima repriză, 23 de minute, cele două echipe s-au aflat cap la cap. Franţa a condus la debut, după care româncele au întors şi au trecut în avantaj. Extremele Elisei şi Farcău, dar şi portarul Tolnai au ţinut România în faţă pînă în minutul 22: 9-8. Au urmat însă opt minute de secetă în care fetele lui Radu Voina nu au mai găsit drumul spre gol, ratînd între altele şi două aruncări de la 7 metri. La cabine, Franţa a intrat cu 12-9 avantaj.

Dezastru de la 9 metri
Dacă extremele au jucat foarte bine, Curea şi Nechita înlocuindu-le cu brio pe Elisei şi Farcău, la 9 metri evoluţia româncelor a fost sub orice critică. Geiger a aruncat de şapte ori la poartă şi nu a marcat niciodată, Chirilă a şutat de 5 ori şi nu a înscris, ratînd de două ori şi de la 7 metri. Amariei a avut şi ea un procentaj de doar 29 la sută, Busuioceanu de 33, iar Brădeanu şi Fiera de 50%! În aceste condiţii, era greu de sperat la ceva, mai ales că nici apărarea nu a mai fost la fel de exactă ca în prima repriză. S-a terminat 30-25 pentru echipa lui Olivier Krumbholz, dar difernţa a fost de multe ori şi de şapte goluri. Azi, România joacă împotriva Germaniei, de la ora 15:00, în direct la DolceSport.

"Atitudine şi combativitate zero!"
România şi Franţa fac parte din aceeaşi grupă la Campionatul Mondial din luna decembrie. Cum Neagu, principala marcatoare de la 9 metri, nu-şi va reveni pînă la turneul final, e greu de crezut că jocul României va creşte foarte mult. "Ce să spun după un meci în care am avut 73 de posesii ale mingii şi am marcat 25 de goluri? Atitudinea şi combativitatea fetelor a fost zero. Nu am avut nici o eliminare tot jocul, asta ce arată?", a declarat Radu Voina. "Pe partea dreaptă nu am marcat nici un gol, am ratat patru de 7 metri. Cum poţi să baţi Franţa astfel", a încheiat Voina.

11 contraatacuri a reuşit Franţa în meciul de ieri, faţă de doar două ale României

0 % a fost procentajul de reuşită al interilor dreapta Melinda Geiger şi Oana Chirilă care au aruncat de 13 ori la poartă

România 25: Curea 6 goluri, Elisei 4, Farcău 3, Nechita 3, Fiera 2, Amariei 2, Brădeanu 2, Manea 1, Stanca 1, Busuioceanu 1. Antrenor: Radu Voina
Franţa 30: Lacrabere 6, Dembele 4, Boudouin 4, Pineau 4, Signate 4, Mendy 3, Deroin 2, Dancette 2, Kamto 1. Antrenor: Olivier Krumbholz

"Le-am dat încredere franţuzoaicelor prin jocul nostru. A fost un meci în care fetele nu s-au respectat şi pe care trebuie să-l uităm repede. Altfel la Mondiale se va întîmpla la fel" (Radu Voina, antrenor România)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.