Campionate

Scrisoarea deschisă pentru Ronaldo: "Nu vă întrebaţi niciodată, domnule, de ce numai d-voastră sînteţi fluierat şi alţi fotbalişti de calitate nu?"

Articol de Constantin Popescu  —  miercuri, 21 septembrie 2011

"Suporterii m-au huiduit din invidie că sînt bun, frumos şi bogat". Aceste declaraţii făcute de Cristiano Ronaldo după meciul Realului de la Zagreb, 1-0 cu Dinamo în prima etapă a grupelor Ligii, au făcut înconjurul lumii. Reacţiile au fost diverse, dar cele mai multe au primit afirmaţia cu indignare. Unul dintre cei supăraţi i-a trimis o scrisoare deschisă starului Realului. O reproducem integral.


"Domnule Cristiano Ronaldo. Mă prezint. Mă cheamă Fernando Madina, sînt de naţionalitate spaniolo-venezueleană, rezident în Sevilla de 35 de ani şi trăiesc muzica. Sînt basistul şi solistul trupei de rock Reincidentes (orice jucător ştie de existenţa noastră).
Vă scriu pentru a vă prezenta profundul meu dezgust, ca să nu spun greaţă, faţă de declaraţiile făcute la finalul partidei din Champions League în care Real Madrid a înfruntat la Zagreb echipa locală. Uite, domnule Cristiano. Eu nu am nici un dubiu că nu sînt nici bogat, nici frumos şi nici nu ştiu să joc un fotbal uimitor. Vreau însă să ridic mai multe probleme.

1. Trăim vremuri în care faptul de a fi bogat nu poate fi motiv de invidie, cît de furie, ţinînd cont că muncitorii simpli plătesc preţul unei acute crize economice pe care nu ei au generat-o. Vedem cum oamenii care joacă fotbal, sau investesc la bursă, sau pur şi simplu exploatează lucrătorul evită să-şi achite taxele la stat, pentru a nu vorbi şi de alte profesii care îmbogăţesc şi sînt de onestitate dubioasă, iar toate acestea încep să destabilizeze state întregi. Faptul că fotbaliştii cîştigă sume mari de bani nu fac mai grave decît sînt declaraţiile lor, deşi consider că sînt excesive, deşi este adevărat că, de asemenea, produceţi bani.

2.
Că sînteţi frumos, nu am nici o îndoială, iar că jucaţi un fotbal bun, cu atît mai puţin.


3. Există un punct asupra căruia cred că ar trebui să reflectaţi: smerenia. Să vă dau un exemplu: Orice cetăţean din această ţară şi din multe altele nu ar putea să creadă că Andres Iniesta, Xavi Hernandez ori Lionel Messi ar face acest tip de declaraţii. Şi ştiţi de ce? Pentru că sînt smeriţi. Pentru că nu se cred în centrul universului sportiv, pentru că sînt jucători de echipă şi pentru că înainte de a vorbi gîndesc, ceea ce e ceva foarte important (deşi avînd în vedere aparenta capacitate intelectuală a lor, permiteţi-mi să mă îndoiesc de reflecţiile lor).

4. Nu credeţi că sînteţi fluierat peste tot pentru aroganţa dumneavoastră, pentru zeflemea, pentru puţina solidaritate cu colegii în momente punctuale ale jocului, pentru declaraţiile date în presă? Pentru ce păţiţi aşa ceva, iar alţi fotbalişti de calitate nu? Niciodată nu vă întrebaţi?

În definitiv, domnule Cristiano, cei buni mereu dau mai multe palme, dar aţi demonstrat prin declaraţiile dumneavoastră că oamenii vă fluieră pe bună dreptate, pentru că oamenii gîndesc (nu la nivel intelectual, pe care-mi permit să-l pun la îndoială). Şi ştiţi că majorităţii oamenilor care urmăresc sportul, care îl iubesc, nu le plac sportivii care ar trebui să fie un exemplu pentru copiii care vin din spate, cu visuri, şi că oameni ca dumneavoastră şi ca actualul dvs. antrenor, vor sfîrşi prin a strica totul: camaraderia, ştiinţa de a cîştiga, ştiinţa de a pierde, solidaritatea, adevăratele valori ale competiţiei.

Se desparte de dumneavoastră un rocker care nu este nici bogat, nici frumos şi nici nu ştie să lovească mingea bine, nu-i aşa?"
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.