Fotbal   •   Liga 1   •   astra - cfr 1-0

Nuno Claro sare la gîtul conducerii: ”Erau mai atenţi cu Sandu, decît cu propriii jucători” :X

Salariul actual al lui Claro e de 10.000 de euro lunar

Articol de Marius Tuhuţ   —  joi, 22 septembrie 2011

Nuno Claro a răbufnit după ce conducerea lui CFR a decis că nu mai are voie să se antreneze nici măcar cu echipa a doua

Portughezul Nuno Claro (34 de ani) mai are contract cu clubul din Gruia pînă în 2013. Acesta, alături de Edi Stăncioiu, nu mai are acces nici la antrenamentele formaţiei secunde. Nuno se pregăteşte sub comanda unui tehnician pus la dispoziţie de club, dar refuză în continuare să-şi rezilieze angajamentul.



- Nuno, cum ai primit decizia clubului de a-ţi interzice chiar şi accesul la antrenamentele echipei a doua?

- E greu. Ne antrenăm singuri, n-avem nici măcar o sticlă de apă. Ce să mai vorbesc de un medic, dacă se întîmplă ceva?! Ăsta e respectul pe care îl are clubul faţă de nişte oameni care au ajutat la cîştigarea unor trofee!



- Ţi s-a oferit vreo explicaţie?

- Ce explicaţie? N-am luat nici un gol în pregătiri, am început campionatul foarte bine şi la prima greşeală am fost executat. Sîntem oameni, mai greşim şi noi. La mine s-a luat decizia să fiu direct exclus din lot şi de aceea cred că totul a fost premeditat. Nici măcar nu m-au mai plătit în ultimele luni. În consecinţă, respectul meu faţă de cei care conduc CFR-ul s-a diminuat considerabil. De ce nu m-au lăsat să plec în ianuarie, cînd le-am cerut asta, dar ei au insistat să rămîn şi mi-au prelungit angajamentul cu încă 2 ani?!



- Crezi că meritai mai mult respect?

- Eu mi-am făcut treaba la Cluj. Cu mine în poartă s-au cîştigat patru finale. Am luat campionate, Cupe, Supercupe şi sînt tratat într-un mod jignitor în primul rînd pentru CFR. S-a mai întîmplat şi altor jucători importanţi de la Cluj, dar nu mă aşteptam să ajung şi eu în această situaţie. Se putea rezolva elegant. Ne întîlneam, mi se plăteau restanţele şi eu plecam fără probleme.



- În trecut, cei de la CFR au vrut să te dea afară după ce ai făcut nişte declaraţii legate de Mircea Sandu. E adevărat?

- Da, e adevărat. Preşedintele FRF făcuse nişte declaraţii jignitoare legate de jucătorii străini după un meci de-al nostru din Europa. Eu am reacţionat decent. I-am recomandat doar să se ocupe de problemele fotbalului românesc. Nu mi se părea normal ca un preşedinte de federaţie să vorbească despre jucătorii din Liga 1. Atunci, şefii lui CFR mi-au spus că trebuie să plec la Alba Iulia, fiindcă dacă rămîn la CFR o să mă suspende 12 etape şi o să am probleme mari. Îmi ziceau că nu se poate să vorbesc eu urît de Mircea Sandu. Nici măcar nu vorbisem urît. Mandorlini m-a salvat, spunînd că din punctul său de vedere sînt numărul 1 la CFR.



"S-au terminat portarii români şi aducem d-ăştia, de trece mingea pe sub ei?! Am adus mulţi portughezi şi argentinieni, care la momentul adevărului nu par a fi de valoare"

Mircea Sandu, în decembrie 2009



"Cred că Paszkany nici nu ştie ce se întîmplă la club sau ştie doar ce îi transmite preşedintele"

Nuno Claro, portar CFR



Ce portari are CFR în lot

Nume  - Vîrstă

Beto 29 de ani

Daniel Fernandes 27 de ani

Mihai Mincă 26 de ani



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.