Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   ASTRA PLOIEŞTI - CFR CLUJ 1-0

Fatai, fatal pentru CFR » Ardelenii, eliminaţi în "şaisprezecimi" de Astra

Fatai a deschis scorul în primul minut al reprizei secunde

Articol de Viorel Crăciun   —  miercuri, 21 septembrie 2011

Astra Ploieşti a eliminat CFR Cluj din Cupa României după 1-0 la Ploieşti. Singurul gol al partidei a fost reuşit de Kehinde Fatai, în minutul 46.



Prima repriză a fost una echilibrată, ploieştenii presînd mai mult, însă cea mai mare ocazie le-a aparţinut clujenilor, prin Gabi Mureşan, care a trimis puţin pe lîngă poartă din poziţie ideală.



Prahovenii au profitat la maximum de începutul slab de repriză secundă al ardelenilor, Fatai deschizînd scorul după o neînţelegere între fundaşul Ionuţ Rada şi portarul Mihai Mincă. Cei doi s-au invitat reciproc să lovească balonul la marginea careului, iar senegalezul a speculat şi a trimis în plasă pe lîngă portar.



Deşi au jucat o mare parte a actului secund cu 4 atacanţi, clujenii nu au reuşit să revină şi părăsesc competiţia încă din faza "şaisprezecimilor".



Venit în etapa a treia la Ploieşti, Marius Şumudică rămîne neînvins pe banca Astrei după şase meciuri.



Singura echipă clujeană rămasă în competiţie este Sănătatea, formaţie care va întîlni mîine seară, la Buzău, deţinătoarea trofeului, Steaua (20:30, PRO TV şi liveTEXT pe GSP.RO). U Cluj a fost eliminată şi ea astăzi, 0-1 după prelungiri cu Astra II Giurgiu.



3 Cupe consecutive a cîştigat CFR între 2008 şi 2010



Aici ai desfăşurarea liveTEXT al partidei:



Min. 90+4 - Fluier final! Astra se califică în "optimi" după 1-0 cu CFR Cluj

Min. 90+3 - Silviu Lung jr. respinge mingea centrată din corner

Min. 90+3 - Un nou corner pentru CFR

Min. 90+2 - Găman respinge în corner, Mincă este în careu

Min. 90+1 - Peralta comite henţ

Min. 90 - De la margine s-au arătat trei minute de prelungire

Min. 90 - Mureşan şutează pe lîngă poartă

Min. 89 - Kapetanos cade în careu în duel cu Bruno Miguel, dar nu se acordă nimic

Min. 89 - Ronny şutează, Mihalache respinge în corner

Min. 88 - Ultima schimbare şi la Astra: iese Fatai, intră Miranda

Min. 87 - Cursă frumoasă a lui Strătilă, încheiată cu un fault în atac

Min. 84 - Ocazie imensă pentru Astra! Centrare Strătilă, "cap" Lucian Goian puţin peste poartă

Min. 83 - Kivuvu comite henţ

Min. 82 - De Zerbi vede cartonaşul galben pentru proteste

Min. 80 - De Zerbi, surprins în ofsaid

Min. 79 - Ultima schimbare la CFR: iese Panin, intră Peralta

Min. 78 - Combinaţii foarte bune ale ploieştenilor, centrarea lui Takayuki fiind reluată peste poartă de Udoji, din vole

Min. 77 - Strătilă comite un fault în atac

Min. 76 - Mihalache intră la Astra în locul lui Băjenaru. Ploieştenii au 5 jucători pe linia de fund

Min. 73 - Ronny reia cu capul centrarea lui Nicoară, însă Silviu Lung jr. scoate incredibil

Min. 73 - Fatai îi trimite lui Udoji, dar ultimul nu ajunge la întîlnirea cu balonul

Min. 71 - Kapetanos întoarce o minge pentru Rui Pedro, care este blocat de Găman

Min. 68 - Rui Pedro îl faultează din spate pe Ţigănaşu

Min. 67 - Dublă schimbare la CFR: Hora şi Ema Kone, înlocuiţi cu Ronny şi Rui Pedro

Min. 64 - Fatai scapă singur cu Mincă, portarul lui CFR ajunge însă primul la întîlnirea cu balonul

Min. 61 - Gabi Mureşan vede cartonaş galben pentru un fault la Takayuki

Min. 59 - Gabi Mureşan şutează din unghi, mingea este deviată în corner de un fundaş prahovean

Min. 57 - Prima schimbare la Astra: iese Cosmin Matei, intră Sorin Strătilă

Min. 57 - Cosmin Matei cade în preajma careului, dar nu primeşte lovitură liberă

Min. 56 - Şut puternic De Zerbi, Silviu Lung jr. respinge

Min. 55 - Clujenii greşesc pase şi nu reuşesc să pună probleme defensivei Astrei

Min. 48 - Şut puternic al lui Cosmin Matei, peste poarta lui Mincă

Min. 46 - GOOOL ASTRA! Fatai profită de o neînţelegere între Rada şi Mincă şi trimite în poartă. 1-0 pentru Astra!

Min. 46 - A început repriza secundă



Min. 45+1 - Pauză la Ploieşti! Astra - CFR Cluj 0-0

Min. 45 - Gabi Mureşan îl faultează din spate pe N'Doye, însă este iertat din nou de arbitrul Adrian Cojocaru

Min. 41 - Ema Kone este surprins în ofsaid

Min. 40 - Un nou atac al Astrei, Piccolo respinge în corner centraera lui Fatai

Min. 39 - Cosmin Matei şi Udoji creează panică în careul clujenilor, Rada se opune însă şutului ultimului

Min. 38 - Cosmin Matei trimite un şut puternic, peste poarta lui Mincă

Min. 37 - Intervenţie foarte tare a lui Panin la Ţigănaşu, nesancţionată

Min. 36 - Gabi Mureşan îl faultează tare pe Cosmin Matei, însă ardeleanul nu primeşte cartonaş galben

Min. 36 - Takayuki trimite un şut-centrare în faţa porţii, mingea iese în afara terenului

Min. 32 - Kone şi Kapetanos se încurcă în momentul în care ivorianul se pregătea să reia spre poartă

Min. 30 - Ema Kone este semnalizat în poziţie afară din joc

Min. 24 - Şut din întoarcere al lui Gabi Mureşan, peste poartă

Min. 22 - Ema Kone îl faultează pe Găman

Min. 22 - Hora cade în careul Astrei, însă jocul continuă

Min. 15 - Kapetanos este găsit bine în careu de Hora, însă şutul cu stîngul al grecului trece mult pe lîngă poartă

Min. 13 - De Zerbi centrează din corner, mingea iese în aut de poartă

Min. 10 - Udoji trece de Nicoară în banda dreaptă, dar se dictează fault în atac

Min. 4 - Gabi Mureşan scapă singur cu Silviu Lung jr. după o pasă excelentă a lui Kivuvu, dar trimite puţin pe lîngă poartă

Min. 3 -Cosmin Matei pătrunde în careu şi şutează, dar Mincă reţine

Min. 2 - Fatai nu ajunge la o centrare de pe dreapta, Panin respinge în corner

Min. 1 - A început partida



Echipe de start:



Astra: S. Lung (cpt.) - Găman, Bruno Miguel, L. Goian, Ţigănaşu - Takayuki, N'Doye - Udoji, Băjenaru, C. Matei - Fatai.

Rezerve: C. Lungu, Mihalache, Junior Morais, Al. Stan, Strătilă, Miranda



CFR Cluj: Mincă - Panin (cpt.), Piccolo, Rada, Nicoară - Hora, G. Mureşan, Kivuvu, E. Kone - De Zerbi, Kapetanos.

Rezerve: D. Fernandes, Cadu, Renan Garcia, Peralta, Ronny, Pedro Rui, Weldon



Arbitru: Adrian Cojocaru (Galaţi)



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.