Nationala

Piţi explică de ce i-a iertat pe Mutu şi pe Tamaş şi i-a chemat pentru ”dubla” cu Belarus şi Albania

Piţurcă spune că "Mutu şi Tamaş şi-au ispăşit pedeapsa"

Articol de Marius Mărgărit  —  Monday 30th of November -0001 12:00

La 42 de zile de cînd i-a exclus de la "naţională", după ce au fugit din cantonament înaintea amicalului cu San Marino, selecţionerul le-a trimis ieri telegrame de convocare pentru ultimele partide din preliminariile Euro 2012


După ultimele declaraţii, era previzibil. Ieri, Victor Piţurcă a anunţat numele celor 18 stranieri din lotul lărgit care ar urma să fie convocaţi pentru dubla cu Belarus (7 octombrie, Naţional Arena) şi Albania (11 octombrie, Tirana). Printre ei se regăsesc şi Adrian Mutu (32 de ani), şi Gabriel Tamaş (27 de ani), cei doi exilaţi de la "naţională" după episodul fugii din cantonament, la Rimini, chiar înaintea amicalului cu San Marino, din 10 august.

Vezi aici lista stranierilor convocaţi de Piţurcă pentru meciurile cu Belarus şi Albania!

Alte două surprize sînt numele lui Bogdan Lobonţ şi atacantului Daniel Niculae. Ultimul anunţa în octombrie 2008, în precedentul mandat al lui Piţi, că nu va mai veni la lot cît timp acesta va fi selecţioner, fiind supărat după ce, convocat pentru partida cu Franţa de la Constanţa, a fost anunţat abia la Bucureşti că nu va mai face parte din lot.

- Domnule Piţurcă, cum v-aţi decis aşa de repede să-i rechemaţi la lot pe Mutu şi pe Tamaş?
- Cum adică repede? A trecut o lună şi jumătate, timp în care ei n-au jucat la echipa naţională trei partide, cu San Marino, Luxemburg şi Franţa. Am considerat că ajunge. Şi-au ispăşit pedeapsa! Cred că au tras învăţămintele de rigoare după acest episod, mai ales că au văzut, la fel ca toată lumea, că echipa naţională poate să joace foarte bine şi fără ei.

"Mutu a suferit foarte mult"

- Aţi vorbit mult cu Mutu de atunci, cum v-a convins?
- Am vorbit des la telefon, dar nu doar aşa m-a convins. Am văzut că a şi făcut declaraţii, că ar veni imediat dacă l-aş chema. Dar eu m-am mai interesat şi prin alte părţi ce face, ce spune, ce simte, fără să ştie el. Am aflat că suferea enorm că nu mai putea juca pentru echipa naţională. El a pierdut foarte mult din cauza asta şi normal că era afectat.

- Şi-a cerut scuze?
- Ce scuze? Au făcut asta atunci, imediat, la Rimini, dar pe mine nu mă interesează scuzele, nu-mi plac. Pe mine mă interesează doar ca jucătorul respectiv să înţeleagă gravitatea faptei şi că nu se poate realiza nimic cu un asemenea comportament. Şi sînt convins că Mutu asta a făcut în ultimul timp.

- E ultima şansă pentru el?
- Nu e vorba despre asta. E ultima şansă pentru mulţi să prindă un turneu final de Campionat Mondial. Asta e important. Să strîngem rîndurile, să facem un grup puternic, o echipă valoroasă, care să obţină victorii, puncte, să urcăm acolo unde ne este locul în clasamentul FIFA, unde am ajuns foarte rău. Cine vrea să înţeleagă că disciplina este extrem de importantă, bine, cine nu, nu.

"Adi să se subordoneze echipei"

- Ce aşteptări aveţi de la Mutu?
- Aceleaşi pe care le-am avut mereu, pe care le are şi el. Să-şi subordoneze total talentul în slujba echipei naţionale şi să înscrie cît mai mult. Dar staţi să vedem, că deocamdată e convocat în lotul lărgit, depinde cum va juca şi cum se va comporta şi pînă la reunirea pentru partida cu Belarus. Nici nu i-am spus că-l voi convoca, cred că va fi şi pentru el o surpriză.

- E şi Lobonţ printre convocaţi?
- De ce nu? Am spus, voi miza pe toţi jucătorii valoroşi, care sînt în formă şi care pot ajuta echipa naţională. Depinde doar de ei pentru a se reîntoarce la lot. Consider că e un nou început. Şi, am mai spus-o, vreau ca România, cel puţin în următoarele 5 meciuri, oficiale şi amicale, să cîştige tot.


"Cu Tamaş n-am vorbit de la incidentul de la Rimini. Cu el era ceva mai special, chiar nu mă aşteptam de la el să facă aşa ceva. Nu avea voie. Sînt sigur că a fost doar din cauza anturajului şi nu se va mai repeta"
Victor Piţurcă, selecţioner România

49 este locul ocupat de România în clasamentul FIFA din luna septembrie. "Tricolorii" au urcat 5 poziţii faţă de luna precedentă, în timp ce Belarus (56) şi Albania (71) au căzut cu 15, respectiv 14 locuri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.