"Mă simt un pic mai nasol acum, e a doua zi după operaţie şi mi s-a umflat piciorul. Trebuie să încerc să îl pun jos, şi să merg cu cîrjele. Vreo 4-5 zile o să îmi fie foarte greu. Trebuie să înep să mă obişnuiesc fără calmante. Astăzi ar fi trebuit să mă duc acasă, dar am ales să stau încă o zi, să mai fac exerciţii şi să înţeleg mai bine ce trebuie să fac.
Doctorul a zis că sînt pe drumul cel bun, că îmi voi reveni. Să stau liniştit, că sînt mult mai grave accidentările la ligamente, cele la genunchi. Ar fi senzaţional să revin după şase luni.
E treaba Comsiilor, pe mine mă interesează să mă fac bine. Comisiile stabilesc verdictele în funcţie de legi. Eu i-am spus personal lui Gardoş că nu îi port ranchiună şi i-am transmis să îl ajute Dumnezeu.
A fost o ciocnire os pe os, eu am văzut cel mai bine intrarea lui. Am vrut să deviez un pic mingea, a venit să mă faulteze, eu nu am apucat să îl evit şi asta a fost. Mi-a rupt piciorul din aer, cu tibiile", a spus Cosmin Băcilă la GSP TV.
Mijlocaşul Pandurilor, Cosmin Băcilă, a intervenit telefonic la "Sport Cafe", la GSP TV, unde a vorbit despre recuperarea sa după accidentarea din meciul cu Steaua.
{{text}}