Sursa citată i-a acordat nota 6,5 internaţionalului român. "Etichetat ca ?Messi din România?, Torje nu-ţi aminteşte deloc de argentinian. Vorbeşte puţin cu coechipierii săi, dar compensează prin vivacitate în spatele lui Di Natale, iar lucrul acesta îi place antrenorului Francesco Guidolin şi îi face bine echipei. La centrarea sa Abbiati a scăpat balonul şi Di Natale a înscris", a scris sportmediaset.it, notează Mediafax.
Site-ul udine20.it l-a notat cu 6 pe Torje. "A alternat momentele pozitive cu minute în care a dispărut din joc. S-a sacrificat mult în faza defensivă şi a făcut presing", a scris sursa citată.
În schimb, agenţia Datasport şi site-ul calciomercato.it i-au acordat nota 5,5 jucătorului român. "Cu viteza sa, Torje ar fi putut face mult rău, dar nu s-a văzut în duelurile cu Nesta şi Thiago Silva. A dat centrarea la gol, dar încă nu este pe aceeaşi lungime cu Di Natale", a scris Datasport.
"Torje a schimbat mult părţile, dar fundaşii Milanului nu i-au dat deloc spaţii", a notat calciomercato.it.
Gabriel Torje a jucat pînă în minutul 62 al partidei pe care echipa sa, Udinese, a terminat-o la egalitate, miercuri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia AC Milan, în etapa a IV-a a campionatului Italiei.
International • Stranieri • AC MILAN - UDINESE 1-1
Sportmediaset: "Supranumit "Messi din România", Torje nu-ţi aminteşte de argentinian"
Gabi Torje
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 22 septembrie 2011
Site-ul sportmediaset.it a scris după meciul de miercuri, AC Milan - Udinese, scor 1-1, că atacantul Gabriel Torje, supranumit "Messi din România", nu aminteşte de jucătorul argentinian al Barcelonei, dar este pe placul antrenorului Francesco Guidolin prin vivacitatea sa şi face bine echipei. VEZI AICI REZUMATUL MECIULUI AC MILAN - UDINESE 1-1!
{{text}}