Doar cîteva minute a durat alerta care s-a dat ieri, la prînz, în poligonul sportiv "Iosif Sîrbu", după ce un bărbat a fugit cu un pistol şi cu muniţie. La scurt timp s-a auzit în pădure o împuşcătură. Angajaţii au găsit persoana în cauză împuşcată în gură.
"Toate indiciile conduc spre sinucidere", a declarat Dan Popa, secretarul general al FR Tir, instituţia care administrează poligonul Tunari. Acesta a descris întregul film al tragediei: "La ora 12:00 a venit în bază o persoană care s-a prezentat cu numele de Sebe Cristian. S-a dus la casierie şi a plătit contravaloarea unei manşe la pistol viteză, adică 25 de focuri.
A fost preluat de un instructor, i s-a făcut instructajul, după care i s-au predat arma şi cartuşele. Au ajuns în sală, a tras 5 focuri, apoi încă o serie de 5 focuri. A lăsat arma jos, iar instructorul s-a dus să schimbe tinţa. În acel moment a luat arma şi un cartuş şi a fugit în poligonul de mistreţi. A fost găsit mort".
Echipajul SMURD nu a mai putut face nimic altceva decît să constate decesul bărbatului în vîrstă de 30 de ani, muncitor la o firmă de pe raza sectorului 1. Poliţia a demarat o anchetă.
Restricţii puţine!
Poligonul din Băneasa este cel mai mare din ţară, fiind şi locul de pregătire al loturilor naţionale de tir. Aici se practică şi tirul de agrement, contracost. "Doritorii trebuie să aibă peste 18 ani şi să nu fi fost condamnaţi penal. Toţi sînt însoţiţi de un instructor", a explicat reprezentantul FRT. Bărbatul care s-a împuşcat ieri nu s-a aflat pentru prima dată în poligon. A fost şi săptămîna trecută şi s-a uitat la Cupa României. Interesant este că azi a venit pe jos!", a spus Popa.
GSP special • Tragedie • tragedie
Bărbatul care s-a împuşcat ieri în Poligonul Tunari a venit pe jos pînă la baza sportivă din pădurea Băneasa
Articol de Mirela Neag — vineri, 23 septembrie 2011
{{text}}