International   •   Campionate   •   PROBLEME PENTRU REAL MADRID

Ciupercile le mănîncă iarba » Realul ar putea fi nevoit să dea 350.000 de euro pe un gazon nou

Anul trecut, ciupercile au obligat administratorul stadionului din Madrid să schimbe gazonul. A costa 350.000 de euro

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 23 septembrie 2011

Nu doar noi avem dureri de cap cu suprafaţa de joc de pe National Arena. Există şi exemple mult mai celebre.



La Real s-a tras iar semnalul de alarmă după ce pe Santiago Bernabeu, în dreptul băncilor de rezerve şi în zona tribunei de sud, au reapărut nişte ciuperci care atacă gazonul.



Madrilenii au mai avut probleme de acest gen în urmă cu un an, pe care le-au tratat cu un ierbicid puternic şi printr-o iluminare intensă a zonelor afectate. Degeaba.



De vină e structura stadionului şi amplasarea nefericită a acestuia, care împiedică prezenţa din belşug a luminii zilei, a soarelui, în incintă. Astfel, porţiunile de iarbă mai umbrite sînt şi cele mai expuse atacului acestor ciuperci.



Acum, madrilenii speră ca printr-un tratament de şoc să rezolve problema, altfel fiind necesară schimbarea suprafeţei de joc, exact ca anul trecut. Adică altă bătaie de cap pentru managerul Jose Mourinho, în condiţiile în care nici echipa nu merge, venind după două meciuri consecutive fără victorie: 0-1 cu Levante şi 0-0 cu Santander.



Ziarele spaniole scriu că schimbarea gazonului ar costa Realul 350.000 de euro



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.