Tenis

Finala BRD Năstase-Ţiriac Trophy dintre Pablo Andujar şi Florian Mayer e liveTEXT pe GSP.RO de la ora 15:00

Articol de Florin Dincă  —  duminică, 25 septembrie 2011

Turneul BRD Năstase-Ţiriac Trophy a ajuns la ultima partidă după o săptămînă plină de evenimente. Pablo Andujar şi Florian Mayer sînt cei doi tenismeni care îşi vor disputa trofeul astăzi de la ora 15:00.


Finala va ultimul meci ce se va disputa toamna la Open România, pentru că din 2012, turneul se va desfăşura în primăvară, cu doar cîteva săptămîni înainte de Roland Garros. Un pas bun care ar putea aduce la Bucureşti nume şi mai importante ale tenisului mondial.

Pînă atunci mai rămîne însă de acordat un trofeu. Primul l-am văzut ieri, cînd italienii Daniele Bracciali şi Potito Starace le-au suflat victoria lui Julian Knowle şi David Marrero, scor 3-6 6-4 10-8.

Finala Stars Open deschide ultima zi
Al doilea urmează să se acorde astăzi, dar înaintea meciului dintre Pablo Andujar şi Florian Mayer vom mai asista la o finală, cea a vedetelor. Arena Centrală va începe să se umple de la ora 13:00 pentru finala vedetelor. O confruntare între actorul Augustin Viziru şi Cornel Ilie, solistul trupei Vunk.

Al optulea spaniol...
De la 15:00 începe treaba serioasă, cînd pe teren vor intra Andujar şi Mayer. Spaniolul intră într-un grup select de jucători care au evoluat în două finale la Bucureşti: Albert Montanes, Gilles Simon, Carlos Moya, Igor Andreev, Jose Acasuso şi Goran Ivanisevici. Dintre aceştia, doar Simon a reuşit să se impună de două ori, în timp ce marii ghinionişti sînt Moya şi Andreev, ambii pierzînd de fiecare dată.

Andujar poate deveni al optulea spaniol care triumfă la Bucureşti după Berasategui, Clavet, Martin, Balcells, Ferrer, Sanchez şi Montanes. Şi o poate face pentru că ascensiunea sa din ultimul an la purtat pînă pe locul 43 şi i-a adus şi primul trofeu ATP din carieră (Casablanca). În plus, acum nu se va mai afla în faţa celui de-al optulea meci, el intrînd pe tabloul principal direct din turul doi.

...sau primul neamţ
De partea cealaltă, Mayer e doar al doilea neamţ care ajunge în finală la Bucureşti. A mai reuşit-o Markus Hantschk în 2000, dar a pierdut-o la tie-break în faţa lui Balcells. Un alt spaniol! Să urmeze un deja vu?

Mayer îl ţine bine minte pe Andujar de anul trecut. Dacă ibericul tocmai şi-a luat o revanşă în semifinale în faţa lui Chela, atunci şi neamţul are de luat una. Cei doi s-au întîlnit şi în ediţia trecută, cînd Andujar a cîştigat bătălia din turul secund cu 6-3 3-6 6-2.

Scorul total este însă 1-1, pentru că în 2007 cei doi au jucat în turul doi la challengerul de la Prostejov, unde Mayer s-a impus tot în trei seturi, 6-2 6-7(4) 6-1.

Cotele agenţiilor de pariuri îl dau favorit pe neamţ (1,60), dar partida se anunţă una foarte echilibrată, plină de dramatism. Meciul poate fi urmărit la televiziunea sportro şi liveTEXT pe GSP.RO.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.