Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL-DINAMO, 21:30, DigiSport1, m.gsp.ro, liveTEXT GSP.ro şi Radio GSP

EXCLUSIV / Galeria lui Dinamo este "interzisă" de propria conducere la meciul de la Ploieşti

Galeria dinamovistă nu va fi prezentă la Ploieşti pentru că nu au fost solicitate bilete de către club

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 25 septembrie 2011

Dănciulescu şi ceilalţi "cîini" nu vor avea nici un suporter care să-i încurajeze diseară la Ploieşti, în confruntarea cu Petrolul, de pe noul "Ilie Oană". Este o certitudine, liderii galeriei au anunţat în această dimineaţă că nu vor putea fi prezenţi pe stadion, întrucît conducerea clubului din Ştefan cel Mare nu a solicitat, aşa cum prevede regulamentul, bilete pentru fanii roş-albilor.



Relaţii din ce în ce mai tensionate

Pentru a primi biletele era nevoie ca oficialii grupării bucureştene să ceară celor de la Petrolul un număr de 741 de bilete, adică acel 5 la sută din capacitatea arenei ce revine oaspeţilor, însă nu au făcut-o. "Este o pedeapsă din partea acţionarilor pentru cum s-au comportat suporterii la partida cu Rapid de duminica trecută. Dacă galeria a periclitat siguranţa echipei şi a celorlalţi spectatori, atunci şi ea va suferi de acum înainte", au precizat şefii dinamovişti.



La derbyul cu Rapid, galeria "cîinilor" a fost evacuată din PCH după torţele aruncate în teren, iar 500 de fani au fost reţinuţi sau amendaţi. Multora li s-a interzis să mai intre în viitor pe stadioane.



Bilete devorate de ploieşteni

Cele 741 de bilete s-au împărţit rapid în această dimineaţă. Jumătate au ajuns la grupele de juniori ale clubului prahovean, cealaltă a mers la vînzare către ploieşteni, care le-au achiziţionat imediat. Va fi o sărbătoare pentru gazde cu aproape 15.000 de oameni în tribune la inaugurarea oficială a noii arene.



"Ni s-a declarat război pe faţă de către conducerea clubului, care lucrează împotriva intereselor nu doar ale lui Dinamo, ci şi ale propriilor suporteri. Nu aveam de gînd, sub nici o formă, să aruncăm cu torţe la Ploieşti, din respect pentru gazde", a afirmatunul dintre liderii galeriei dinamoviste, completat de altul: "Cei de la Dinamo fac precum cei de la Steaua, puteau să înveţe lucruri mai bune după ce s-au înrudit. Protestele noastre pentru îndepărtarea conducerii vor continua".



14.500 de bilete s-au vîndut pentru partida de diseară de la Ploieşti, se va disputa întîlnirea cu casa închisă.



Petrolul - Dinamo se joacă diseară, de la 21:30, în direct pe DigiSport1, liveTEXT pe GSP.ro şi pe mobil, pe m.gsp.ro, şi comentat la Radio GSP.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.