Liga Campionilor

Misterul Sneijder » Cei de la Inter spun că e accidentat, soţia jucătorului îi contrazice :)

Inter a vrut să-l vîndă pe Sneijder (stînga), în vară, lui Man. United. Transferul a căzut din cauza pretențiilor jucătorului Foto: Reuters

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Medicii lui Inter susţin că olandezul e accidentat şi ar putea lipsi încă 3 săptămîni, soţia jucătorului îi contrazice: ”E bine, are nevoie doar de odihnă”


Wesley Sneijder i-a lipsit Interului la Bologna (3-1) şi va absenta şi diseară, la Moscova, contra lui ŢSKA în Ligă. Ce-l ţine pe olandez departe de gazon este însă un adevărat mister.

Clubul a anunţat că mijlocaşul în vîrstă de 27 de ani e accidentat. Ar avea o leziune la muşchii aductori mai gravă decît s-a considerat iniţial, iar în funcţie de rezultatul examenelor medicale la care va fi supus miercuri, pauza s-ar putea prelungi cu pînă la trei săptămîni. "Mă îngrijorează starea lui", a dezvăluit noul antrenor al "nerazzurrilor", Claudio Ranieri.

Soţia jucătorului, în schimb, susţine cu totul altceva. Yolanthe Cabau van Kasbergen e împreună cu Sneijder în Olanda şi a postat pe Twitter un mesaj extrem de optimist: "Wesley e bine. Are nevoie doar de un pic de odihnă şi totul va fi OK". Nimeni nu mai înţelege nimic.

5 meciuri, din 6 posibile, a bifat Sneijder la Inter în acest sezon în Serie A (3), Ligă (1) şi Supercupa Italiei (1)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.