Sediul FRB, situat la etajul 7 al clădirii în care funcţionează Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, a avut ieri uşile închise. "La federaţia de box nu a lucrat nimeni luni", a declarat pentru Gazetă vicepreşedintele Fănel Trandafir, cel care a preluat prerogativele şefului FRB în urma votului Adunării Generale din 23 septembrie.
După ce a depus la ANST procesul-verbal al şedinţei de sîmbătă, în care a fost revocat preşedintele FRB, Fănel Trandafir a urcat la sediul federaţiei unde-şi propusese să-i ceară lui Rudel Obreja să-i predea ştampila şi biroul. "Toate uşile erau închise. A dat ordin să nu vină nimeni la birouri pentru ca eu să nu pot intra", a spus vicepreşedintele. Următorul pas al lui Fănel Trandafir va fi făcut în instanţă. "Justiţia trebuie să se pronunţe cine are dreptate", a mai spus acesta.
Rudel Obreja consideră că toate deciziile, începînd cu cele ale Biroului Federal din 9 septembrie şi pînă la cele ale Adunării Generale din 23 septembrie, sînt nule, motivînd că s-a încălcat Statutul FRB.
Ziua lui Adreiana
România este reprezentată de 8 boxeri la Mondialele de la Baku, unde concurează sub steagul şi numele AIBA, după dezafilierea FRB. Primul "tricolor" care a urcat în ring a fost Ştefan Caşlarov (49 kg), care a fost eliminat ieri, în primul tur, de filipinezul Mark Anthony Barriga (12-5). Azi intră în concurs Răzvan Adreiana (56 kg), care-l va avea ca adversar pe Dmitrijs Gutmans (Let). CM reprezintă principalul criteriu de calificare la JO.
Sporturi • Box • SCANDAL ÎN CONDUCEREA BOXULUI ROMÂNESC
Funcţionarii FRB nu au lucrat ieri pentru ca vicepreşedintele Fănel Trandafir să nu poată intra în birouri
Rudel Obreja face tot posibilul să rămînă preşedinte
Articol de Mirela Neag — marţi, 27 septembrie 2011
{{text}}