International   •   Campionate   •   RISCĂ 15 ANI DE PUŞCĂRIE

Ziua fotbalist, noaptea spărgător de cazino! Un club din Germania a transferat un gangster-fotbalist ;)

Guido Kocer riscă 15 ani de închisoare după ce a comis un jaf armat la Berlin

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 27 septembrie 2011

Erzgebirge Aue, locul 10 în liga secundă germană, l-a angajat pe Guido Kocer fără să ştie că riscă 15 ani de închisoare după ce a comis un jaf armat la Berlin

A încercat să-şi ascundă trecutul pătat, dar a fost depistat după cinci luni. E povestea unui turc de 23 de ani care s-a transferat în vară la Erzgebirge Aue, din 2. Bundesliga, deşi este urmărit penal. Guido Kocer a reuşit chiar în 5 prezenţe să dea un gol, pe 16 septembrie, în partida cu Fortuna Dusseldorf (2-4). Atacantul cu o selecţie în "naţionala" de tineret a Turciei şi care are şi cetăţenia germană riscă să fie condamnat curînd la o pedeapsă între 3 şi 15 ani de puşcărie!



Conducerea echipei de pe locul 10 din liga secundă a aflat abia recent că Kocer a făcut parte dintr-o bandă care în aprilie trecut a dat o spargere în Berlin. Sub ameninţarea armelor, Guido şi alţi şase complici au jefuit "Casino 77" şi au furat 2.000 de euro. "Am făcut o mare greşeală şi ştiu că voi plăti pentru asta", a explicat atacantul-spărgător. Totuşi, preşedintele clubului nu pare prea deranjat de situaţie: "Oricine merită o a doua şansă în viaţă". Cum data procesului n-a fost încă fixată, Kocer va continua să joace bine mersi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.