Ronny Levy spune că jucătorii au trecut peste perioada neagră din Liga întîi şi sînt gata de o victorie contra lui AEK Larnaca
- Domnule Levy, cum va fi partida contra lui AEK Larnaca? - Vom juca împotriva unei echipe foarte bune. AEK a eliminat-o pe Rosenborg, care an de an juca în Liga Campionilor. Am văzut formaţia cipriotă contra lui Maccabi Haifa şi a făcut un meci foarte bun, chiar dacă a pierdut cu 1-0.
- Simţiţi presiunea rezultatelor? Vă temeţi că veţi fi demis în cazul unui eşec aici?
- Întotdeauna eu gîndesc pozitiv. Ok, există presiune pentru că sînt la Steaua, clubul cel mai important al României. Presiunea vine de la patron, de la preşedinte, de la presă şi de la suporteri. Dar ce pot să fac este să pregătesc echipa bine şi să am încredere în băieţi. Timpul va dovedi că sîntem pe drumul cel bun şi sînt sigur că vor apărea şi rezultatele.
- Într-o lună de zile Steaua a bătut-o doar pe Sănătatea Cluj.
- Perioada aceea a trecut, nu mai are rost să privim în urmă. Europa League e o competiţie importantă pentru noi şi dacă vrem să ne calificăm, atunci trebuie să batem în Cipru.
"Bourceanu e un fotbalist extraordinar. Nu m-a deranjat că patronul l-a pus căpitan, e normal ca Becali să se implice în tot ceea ce înseamnă Steaua!"
Ronny Levy, antrenor Steaua
"E păcat ca o echipă ca Steaua, care are suporteri pretutindeni în lume, nu are propriul teren. Din cauza asta am suferit mult!"
Ronny Levy, antrenor Steaua
Steaua joacă azi în Cipru cu AEK Larnaca, de la ora 20:00, pe Protv, Radio GSP şi liveTEXT pe GSP.RO
Clasamentul Grupei J
1. Maccabi Haifa 1-0 3p
2. Steaua 0-0 1p
3. Schalke 0-0 1p
4. AEK Larnaca 0-1 0p
S-au jucat: Maccabi Haifa-AEK Larnaca 1-0, Steaua-Schalke 0-0
Etapa de azi: Schalke-Maccabi Haifa, AEK Larnaca-Steua (ambele 20:00)
{{text}}