Campionate

Superghete cu creier electronic pentru Messi! » "Acest model va REVOLUŢIONA industria fotbalului"

+2 Foto
Adidas miCoach

Articol de Daniel Scorpie  —  joi, 29 septembrie 2011

Cel mai bun fotbalist al lumii va inaugura pe 15 noiembrie, împotriva Columbiei, noul model revoluţionar cu cip integrat proiectat de Adidas şi care costă 280 de euro


Leo Messi se pregăteşte să încalţe cele mai tehnologizate ghete de fotbal proiectate vreodată! Starul argentinian va inaugura oficial noul model adidas f50, ce cîntăreşte doar 165 de grame, cel mai uşor din lume, şi care va introduce o nouă revoluţie tehnologică în fotbal. Sînt primele ghete superinteligente, dotate cu un creier electronic, capabil să stocheze informaţii complexe culese atît în timpul partidelor, cît şi la antrenamente, şi să le transmită apoi către calculator.

Folosind cipul "miCoach Speed Cell", plasat pe gheată în cavitatea tălpii, noul model va putea înmagazina pînă la 7 ore date rezultate din mişcările la 360 de grade şi măsura performanţele jucătorilor, de genul vitezei de alergare, distanţelor parcurse în meci sau numărului de sprinturi făcute. Modelul a fost testat în Premier League la antrenamente de Luis Suarez, David Silva, Nasri, Ashley Young, Adebayor, Downing şi Bale, iar toate informaţiile au fost atent analizate cu programul ProZone pe tablete şi computere.

În ciuda preţului relativ ridicat, o pereche incluzînd cipul costă 280 de euro, ghetele vor oferi şi jucătorilor amatori posibilitatea să-şi compare performanţele cu cele ale vedetelor urmărite la televizor. "Lucrăm de mult timp la acest model care va revoluţiona industria fotbalului. Ceea ce e cu adevărat extraordinar este că pentru prima dată oricine se va compara cu cei mai buni fotbalişti din lume", a explicat vicepreşedintele adidas Markus Baumann. Leo Messi le-a mai încălţat în amicalul Argentina - Nigeria de la începutul acestei luni, dar oficial le va purta pe 15 noiembrie, în partida din preliminariile CM 2014 contra Columbiei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.