Pe 21 ianuarie 2011, Comitetul Executiv al CCA, alcătuit din preşedintele Vasile Avram şi cei 3 vicepreşedinţi, Dan Petrescu, Nicolae Grigorescu şi Constantin Gheorghe, stabilea atribuţiile celor 8 membri ai respectivului for, prin hotărîrea cu numărul 5. Se decisese ca Dan Petrescu să facă delegările brigăzilor la Liga I, iar Marian Dorobanţu să stabilească observatorii arbitrilor la respectivul eşalon.
Avram şi avocaţii acuzaţi
Luni, cei doi avocaţi ai lui Vasile Avram, Alexandru Şerban şi Adrian Penciu, l-au vizitat în arest pe fostul şef al CCA. Ultimul a scos un document, chiar decizia CCA din 21 ianuarie, şi i l-a dat lui Avram să-l semneze. Ofiţerul supraveghetor a confiscat hîrtiile şi pe baza acestui fapt, cei doi avocaţi au intrat în vizorul DNA, care a deschis un nou dosar împotriva lui Avram şi a apărătorilor lui. Fostul şef al CCA e acuzat de fals în înscrisuri oficiale, Penciu este învinuit de instigare la fals şi favorizarea infractorului, iar Şerban de complicitate la favorizarea infractorului.Cei doi avocaţi au şi interdicţie de a părăsi ţara.
"Penciu nu se pricepe"
Alexandru Şerban, fost procuror DNA în 2002-2008, povesteşte: "Stăteam la o masă toţi trei, eu, Penciu şi Avram. Dintr-o dată, Penciu a scos nişte hîrtii şi i-a spus lui Avram: «Semnează aici!». Am văzut doar în fugă că era vorba de responsabilii cu delegările de la CCA. Cred că nici Avram n-a ştiut exact ce semnează. Cum a semnat, a venit ofiţerul şi a confiscat documentele. Nu ştiu ce a fost în capul lui Penciu. Poate a vrut să-l scape pe Avram de acuzaţia de luare de mită. Dar mi-e clar că nu cunoaşte practica judiciară. E de ajuns să ai atribuţii generice, cum e Avram preşedinte la CCA, în legătură cu un lanţ decizional, ca să fii obiect activ de corupţie. În plus, nu a anunţat procurorii de actul pe care i l-a dat la semnat lui Avram. E clar că nu se pricepe! Ne-a făcut rău şi lui Avram, şi mie!"
"Un abuz al DNA"
La rîndul său, Adrian Penciu spune că "dacă Şerban a spus aceste lucruri, înseamnă că el nu ştie legea! Nu l-am pus pe Avram să semneze un document nou, ci să certifice prin semnătură că era o hîrtie conformă cu originalul stabilit la CCA din ianuarie. Nici n-a apucat să semneze, i-a fost smulsă hîrtia din mînă. E un abuz al celor de la DNA! Au vrut să-l lase pe Avram fără apărătorii care ştiu cazul, pentru recurs".
După Petrescu,Constantin Gheorghe
În vară, Dan Petrescu a părăsit CCA. În locul său a fost desemnat să stabilească delegările brigăzilor la Liga I Constantin Gheorghe. Acesa a precizat însă că "în primele 5 etape din acest sezon am fost în concediu. În acea perioadă, Vasile Avram a făcut delegările la Liga I".
"Nu ştiu de ce avocatul Penciu a procedat aşa. I-a făcut rău lui Avram! Dacă avea nevoie de acel act, putea să-l ceară de la CCA, aşa cum au făcut şi cei de la DNA. Era semat de toţi"
Constantin Gheorghe
"Eu eram responsabil cu delegările, dar mă consultam de fiecare dată cu Vasile Avram, iar el avea ultimul cuvînt. Aşa că nu am nici un fel de vină în aceste cazuri"
Dan Petrescu, fost "vice" CCA
"Vasile Avram nu a fost sincer şi încearcă să ascundă adevărul privind delegarea arbitrilor"
procuror DNA
Ce a zis Avram ieri, la recurs
În timpul recursului, referindu-se la episodul cu documentul de la CCA, Vasile Avram a spus că "nu l-am semnat. Eram după 3 zile de arest, eram în şoc. M-am întîlnit cu avocaţii. Penciu a scos un document şi mi-a spus «Semnează aici, în colţul din dreapta sus. După ce am semnat l-am întrebat «Ce e?». Credeam că e o împuternicire. I-am zis «Stop!». N-a mai apucat să spună nimic, a venit poliţistul şi a luat hîrtia. Penciu mi-a zis că era un document pentru conformitate. Atunci am spus «Stop!» Întîlnirea s-a terminat!». L-am rugat să o anunţe pe soţia mea că nu mă mai poate reprezenta, că vreau alt avocat. Celălalt avocat, Şerban, mi-a zis că nu ştia nimic despre acea hîrtie".
Borcea: "I-am dat 50 de şampanii cadou de nuntă!"
Cristi Borcea susţine că nu a făcut nimic necurat şi că va veni de urgenţă în ţară dacă va fi chemat de DNA: "I-am spus lui Avram că-i dau 50 de şampanii Moet Chandon, cadou de nuntă, nicidecum nu era vorba de bani. Trafic de influenţă e atunci cînd spui: «Ia banii ăştia, pune-mi-l pe arbitrul X şi vorbeşte cu el!». Eu i-am spus lui Avram doar că nu-i mai vreau pe Tudor şi pe Kovacs, care ne-au făcut praf în mai multe meciuri. Nu mi-e teamă, dacă sînt chemat la DNA, vin imediat în ţară să dau declaraţii".
Marius Avram a arbitrat aseară
Fiul cel mare al lui Vasile Avram, Marius Avram, a făcut parte din brigada care a oficiat la partida din Europa League dintre Red Bull Salzburg şi Slovan Bratislava. Avram jr. a fost unul dintre cei doi arbitri adiţionali, din spatele careului, "centralul" întîlnirii fiind Alexandru Tudor.
”Crăciunescu vrea 10.000 pe lună”
Ion Crăciunescu nu pare a fi agreat de chiar toate sferele influente din fotbalul românesc. "Conform Statutului CCA, Ion nu poate fi şeful comisiei pentru că n-a trecut un an de cînd a fost conducător la Chindia. În plus, i-a cerut lui Mircea Sandu un salariu lunar de 10.000 de euro!", susţin oameni importanţi din LPF. "Să lăsăm diversiunile. Dacă cer bani, o fac pentru arbitri. Statutul CCA e depăşit de mult, iar Comitetul Executiv îl poate modifica. Nu e Constituţia! Întîlnirea pe care o voi avea săptămîna viitoare cu Dragomir va fi foarte importantă pentru decizia pe care urmează să o iau şi discuţia pe care o va avea acesta cu preşedinţii de cluburi".
Cadou de la tata pentru Valentin
Cu o săptămînă înainte de a fi arestat, Vasile Avram l-a pus pe lista FIFA şi pe fiul său cel mic, Valentin Avram, asistent în Liga I. Au mai fost promovaţi pe respectiva listă "centralul" Radu Petrescu şi asistentul Andrei Constantinescu. Au ieşit Augustus Constantin, fiul fostului şef al CCA, Gheorghe Constantin, acuzat de luare de mită în cazul Penescu, şi asistenţii Adrian Vidan şi Ionel Popa, cel care apare într-una dintre recentele stenograme, cea dintre Vasile Avram şi Adrian Porumboiu. Celălalt fiu al lui Avram, Marius, e pe lista FIFA din 2009, el fiind aseară unul dintre arbitrii adiţionali la partida Red Bull Salzburg-Slovan Bratislava, din Europa League, condusă de o brigadă româneacă, cu Alexandru Tudor la centru.
Vasile Avram a pierdut delegarea UEFA
Pe 11 octombrie, Vasile Avram ar fi trebuit să fie, pentru prima dată în carieră, observator UEFA cu arbitrajul la o partidă internaţională. Fusese anunţat că urma să fie delegat la o întîlnire U21, interţări, în preliminariile pentru CE 2013. FRF a anunţat forul continental că, fiind arestat, Avram nu va mai putea onora delegarea.
Fotbal • Liga 1 • furtună în arbitraj
Acuze între foştii avocaţi ai lui Avram » Şerban: "Penciu nu ştie legea!"
Comitetul Executiv al CCA, Avram, Grigorescu, Gheorghe şi Petrescu pe vremea cînd DNA-ul nu bătea la uşă FOTO Gabriela Arsenie
Articol de Marius Mărgărit — vineri, 30 septembrie 2011
Alexandru Şerban spune că "Adrian Penciu nu cunoaşte practica judiciară dacă i-a dat lui Avram să semneze un document fără să anunţe procurorii. I-a compromis şansele la recurs şi a dat muniţie celor de la DNA"
{{text}}