Liga 1

Steaua l-a pierdut pe Mihai Costea pentru următoarele două săptămîni

+5 Foto
Mihai Costea a plecat de la Stadion cu o punga de ghiata la glezna dreapta

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 03 octombrie 2011

Pauza dată de meciurile naţionalei pentru meciurile cu Belarus şi Albania vine cum nu se poate mai bine pentru Steaua, mai ales că roş-albaştrii l-au pierdut aseară pe unul din cei mai importanţi jucători din acest start de campionat, Mihai Costea.

Mihai Costea s-a accidentat asearî, în meciul cîştigat cu 2-1 în faţa campioanei Oţelul Galaţi. Acesta a fost schimbat cu cîteva minute înainte de pauză, în locul său fiind introdus pe teren Stefan Nikolici, cel care a marcat golul egalizator şi a dat pasa decisivă pentru golul victoriei, al lui Florin Costea.

Conform noului manager general al clubului, Narcis Răducanu, atacantul adus de la Universitatea Craiova a suferit o entorsă de gradus doi şi va lipsi aproximativ două săptămîni de la antrenamente. "Mihai Costea va sta maxim două săptămîni. Astăzi a fost consultat de doctorii echipei, iar după primele estimări stă maxim 2 săptămîni. A fost o entorsă de gradul doi".

Astfel, atacantul riscă să piardă cantonamentul de la munte plănuit de Ilie Stan, dar şi meciul cu FC Vaslui, din etapa a 10-a a Ligii 1. Totuşi, el nu va pierde excursia la munte, pentru că antrenorul a decis ca toată echipa să meargă, pentru a stabili relaţii mai bune în cadrul lotului.

"Mergem cu toţii, chiar şi eu şi Helmuth Duckadam, pentru ca jucătorii să nu creadă că sînt izolaţi sau trebuie să ispăşească vreo pedeapsă. Nimănui nu-i convine locul din clasament, vine o perioadă vrea, tocmai de aceea trebuie să fim cu toţii alături de echipă", a mai spus Narcis Raducanu la GSPTV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.