Stranieri

Antrenorul lui Chivu a înjurat un arbitru şi acum suportă consecinţele!

Antrenorul lui Chivu a înjurat un arbitru şi acum suportă consecinţele!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 03 octombrie 2011

Tehnicianul echipei Internazionale Milano, Claudio Ranieri, a fost suspendat un meci pentru injurii adresate arbitrului Gianluca Rocchi în pauza partidei pierdute, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-3, în faţa formaţiei Napoli, informează AFP.

De asemenea, fotbalistul Joel Obi, eliminat la partida cu Napoli, a fost suspendat un joc. Jucătorii Ivan Cordoba şi Diego Milito, care se aflau în tribună, au fost amendaţi cu 10.000 de euro, iar căpitanul Javier Zanetti cu 1.500 de euro, tot ca urmare a comortamentului lor la adresa arbitrului.

Jucătorii şi staful echipei Internazionale Milano au contestat vehement penaltiul acordat de arbitru în minutul 43, în urma căruia Napoli a deschis scorul. Ei au susţinut că la faza ce a precedat penaltiul, Obi a comis un fault în afara suprafeţei de pedeapsă. Fotbalistul a primit atunci al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu. Primul cartonaş galben primit de Obi, în minutul 9, a fost nejustificat, deoarece jucătorul nu şi-a atins adversarul.

"Eram cu toţii într-o dispoziţie proastă după meciul la care considerăm că arbitrajul a fost cu ceva probleme. Dar nu purtăm ranchiună", a declarat preşedintele clubului milanez, Massimo Moratti.

Formaţia Internazionale Milano, cu fundaşul Cristian Chivu titular, a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), de echipa Napoli, într-un meci din etapa a VI-a a campionatului Italiei. Campagnaro a deschis scorul, în minutul 43, reuşind să reia în poartă mingea respinsă de portarul Julio Cesar, la un penalti executat de Hamsik. Celelalte două goluri au fost înscrise de Maggio '56 şi Hamsik '74. Inter a rămas în inferioritate numerică, în minutul 40, când a fost eliminat Obi.

sursa: mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.