"Unii tac pentru că visează o elocinţă mai profundă decît a cuvintelor. În schimb, alţii tac pentru că nu mai vor să spună nimic. Pentru că nu mai cred în nimic." Gabriela Szabo şi Violeta Beclea-Szekely se află, mai degrabă, în cea a doua situaţie descrisă de Octavian Paler în debutul eseului "Există tăceri şi tăceri" din volumul Scrisori imaginare.
11 ani şi jumătate au trecut de cînd cele două mari atlete ale României nu şi-au mai vorbit, nu şi-au mai adresat nici un cuvînt. De la celebra ceartă din iarna lui 2000, cînd s-au jignit reciproc şi ulterior s-au acţionat în instanţă. Totul a pornit de la participarea la Grad Prix-urile de sală din Europa.
De la Bucureşti, Violeta i-a reproşat rivalei sale de pe pistă că-şi condiţionează prezenţa la concursuri cu neinvitarea ei. Replica celeilalte a venit imediat din Africa de Sud, unde se afla în cantonament, şi a conţinut adjectivul "urîtă". Beclea s-a apărat şi a folosit un altul: "gîrbovită". Au urmat procesele de calomnie. Ambele au cîştigat cîte unul. Gabriela a renunţat pe parcurs la ele şi chiar a întins mâna spre cealaltă. Şi-a cerut şi public scuze. De partea cealaltă însă nu a venit nimic. La Beclea nu a funcţionat nici măcar acel "Te iert, dar nu te uit!".
A existat o singură speranţă de reconciliere, care a durat doar cîteva secunde şi care a fost imortalizată de zeci de fotoreporteri. S-a petrecut pe pista de la Edmonton 2001, după finala cursei de 1.500 metri. Szabo a cîştigat medalia mondială, iar Beclea-Szekely, pe cea de argint. La turul de onoare, Szabo a venit cu steagul "tricolor" şi i l-a oferit şi compatrioatei sale. Beclea nu a putut să o refuze în faţa a 60.000 de spectatori. Cele două au alergat împreună. Un steag şi două atlete.
După care a urmat tăcerea...
În 2002, Beclea s-a retras din sport şi a fost angajată la biroul de marketing şi comunicare din cadrul forului olimpic român. În 2004 şi-a încheiat cariera de atletă şi Szabo, ulterior fiind aleasă vicepreşedinte al Federţiei Române de Atletism. Datorită muncii lor, au existat zeci de ocazii la care cele două ar fi putut să dea nas în nas. La început, lumea sportului chiar s-a conformat situaţiei şi a acţionat în aşa fel ca cele două să nu se întîlnească la diverse reuniuni sau conferinţe.
După care nu s-a mai ţinut cont. Aşa cum s-a întîmplat anul acesta, în iunie, la Bucureşti, cînd Ivan Patzaichin şi-a inaugurat canotca. Şi Gabi, şi Violeta au fost alături de prietenul lor, doar că s-au evitat strategic, din priviri, în cele două ore cît a durat evenimentul. Nu şi-au adresat nici un cuvînt. Nu s-au intersectat deloc în sală.
Cele două foste atlete au participat şi la inaugurarea noului sediu al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, care a avut loc marţi. Gabriela şi Violeta au fost aproape să ajungă una lîngă cealaltă în poza de grup a campionilor, dar între ele s-a intercalat, salvator, o altă campioană, Paula Ivan.
"Este un subiect încheiat pentru mine", a fost singura declaraţie făcută de Gabriela Szabo legată de fosta sa colegă. "Nu am vorbit şi pentru că nu ne-am intersectat în mod direct", a încercat să fie diplomată şi Violeta Beclea-Szekely.
Cele două atlete nu şi-au căutat de vorbă nici înainte de 2000. Nu au fost niciodată apropiate. Era de notorietate rivalitatea dintre cele două campioane de pe pista pe care o împărţeau la concursuri în proba de 1.500 de metri şi în cea de 3.000 de metri indoor. Şi oricum nu erau ele primele campioane din România care se luptau în competiţii pentru aceleaşi medalii. Natalia Mărăşescu şi Maricica Puică, Doina Melinte şi Puică, Ileana Silai cu Mărăşescu, Fiţa Lovin, Paula Ivan, toate campioane olimpice, mondiale sau europene, au avut la un moment dat cîte ceva de împărţit.
Octavian Paler îşi încheie eseul despre tăcere cu o concluzie previzibilă după cele 35 de rînduri aşternute pe hîrtie: "Pentru mine cuvîntul are valoare deasupra tăcerii. Tăcere e neparticipare pe cînd cuvîntul e avîntare în necunoscut. Tăcerea e nimic, cuvîntul e totul. Tăcerea, în final, e doar pauza între cuvinte." O pauză care nu se mai termină de 11 ani...
"Eu cred că tăcerea e oribilă. Tăcerea exprimă foarte multe. De la necunoaştere la cunoaşterea totală, de la prostie la genialitate, de la indiferenţă la interes. Tăcerea poate exprima adesea mai mult decît o pot face cuvintele. Ea poate indigna, enerva sau jigni o persoană. Ceea ce tăcerea are în plus faţă de cuvinte e superioritatea şi uşurinţa folosirii ei"
Octavian Paler
Pe locul 6 în ierarhia duşmăniilor din sport
Gabriela Szabo şi Violeta Beclea au intrat în Top 10 al duşmăniilor pe viaţă din sport, într-un clasament realizat de publicaţia britanică The Independent. "Duşmănia de moarte dintre cele două atlete române a început atunci cînd mai tînăra şi mai frumoasa Szabo a apărut în scenă în 1990 şi a început să conteste dominaţia lui Beclea. Apoi, după ce a cîştigat cursa de 1.500 metri la Mondialele indoor din 1999, Szabo a refuzat să dea mîna cu Beclea, care terminase cursa pe locul doi. Picătura care a umplut paharul a fost atunci cînd Szabo a declarat că Beclea este prea "urîtă" pentru a participa la o cursa. Acest lucru a infuriat-o pe Beclea, care a dat-o in judecată pentru 100.000 de lire sterline după ce Szabo a refuzat să-şi ceară scuze pentru comentarii", şi-a argumentat publicaţia alegerea atletelor în acest top.
Top 10 duşmănii în sport:
1. Roy Keane vs Mick McCarthy
Criticînd condiţiile de pregătire pentru CM 2002, Keane a fost înlăturat de la echipă de selecţionerul Mc Carthy şi trimis acasă. Scandalul dintre cei doi a cauzat controverse în societatea irlandeză.
2. Martina Hingis vs Surorile Williams
Hingis a declanşat un război al cuvintelor la US Open 1999 atacîndu-le pe Venus şi Serena. "Faptul că sînt negrese le salvează", a spus Hingis. În replică, Serena i-a replicat că "o ia gura pe dinainte din cauza lipsei de educaţie".
3. Brian Clough vs Don Revie
Este probabil cel mai urît conflict din fotbalul englez. Acum 36 de ani, cînd era manager la Derby County, Clough l-a atacat pe omologul său de la Leeds, Revie, pentru tactica sa distructivă. Acesta din urmă a replicat reproşîndu-i că, în cele 44 de zile cît a stat la rîndu-i pe banca lui Leeds, a încercat să distrugă tot ce construise el acolo. Acuzaţiile au continua inclusiv în direct, la TV.
4. Lewis Hamilton vs Fernando Alonso
Hamilton şi Alonso nu au fost rivali doar pe pista de Formula 1, ci şi în echipa McLaren Mercedes. În calificările de la Hungaroring 2007, britanicul l-a jenat pe spaniol, iar apoi, Alonso l-a blocat pe Hamilton.
5. Muhammad Ali vs Joe Frazier
Înainte de meciul din 1975, Ali şi-a făcut adversarul stupid, agramat şi prea urît pentru a fi campion. Frazier a reacţionat făcîndu-l "preş de picioare". Cei doi s-au împăcat abia după 30 de ani.
6. Gabriela Szabo vs Violeta Beclea Szekely (atletism)
7. Tiger Woods vs Phil Mickelson (golf)
8. Anatoli Karpov vs Viktor Korchnoi (sah)
9. Ian Botham vs Ian Chappell (crichet)
10. Benny 'Kid' Paret vs Emile Griffith (box)
Explicaţiile Gabrielei
În 2009, în cadrul unui interviu acordat revistei Tabu, Gabriela Szabo a explicat circumstanţele în care a intrat în conflict cu Violeta Beclea. "N-a fost greşeala mea. Eram in Africa de Sud şi m-am pomenit acuzată că-i condiţionez eu Violetei participarea la competiţii. Cum aş fi putut eu, Gabi Szabo, să-i spun unui om care bagă banii in concurs «ai grijă pe cine îmi aduci mie pe probă!». Am ajuns în Olanda şi am fost sunată, în aceeaşi zi, de către ziariştii din România care voiau să afle dacă este adevărat că eu condiţionez participarea ei. Am negat! Apoi l-am sunat pe managerul meu şi i-am spus că este scandal în România şi l-am rugat să ia legătura cu organizatorul şi să vadă ce se întîmplă.
La ora 12 m-a sunat şi mi-a spus că organizatorul nu o mai primeşte, pentru că este urîtă. Că aşa i-a spus organizatorul! La 4, cînd m-am trezit, m-au sunat iar ziariştii şi, din sinceritate, am spus ce auzisem. De aici a ieşit un mare scandal. Ea s-a legat de scandalul respectiv, i-a dat amploare... Eu mi-am cerut scuze, dar nu m-am simţit atît de vinovată. Ea a spus că renunţă la proces dacă recunosc că sînt vorbele mele. Dar nu au fost vorbele mele! Nu au fost! M-am luptat în tribunal şi, pînă la urmă, am avut amîndouă de pierdut".
CV Gabriela Szabo
Născută pe 14 noiembrie 1975;
JO: aur la Sydney 2000 (5.000 m), argint la Atlanta 1996 şi bronz la Sydney 2000 (1.500 m)
CM: 3 aur (1997, 1999, 2001)
CV Violeta Beclea-Szekely
Născută pe 26 mai 1965;
JO: argint la Sydney 2000 (1.500 m)
CM: argint în 2001 (1.500 m) şi de 4 ori vicecampioană la mondiale în sală
Sporturi • Atletism • supărarea dintre cele două mari atlete continuă
Gabriela Szabo şi Violeta Beclea-Szekely nu-şi vorbesc nici după 11 ani » Campioanele tăcerii
Gabriela Szabo şi Violeta Beclea-Szekely nu şi-au mai vorbit din 2000, de cînd s-au acuzat şi jignit reciproc din cauza unor participări la reuniuni atletice internaţionale
Articol de Mirela Neag — marţi, 04 octombrie 2011
Gabriela Szabo şi Violeta Beclea-Szekely nu şi-au mai vorbit din 2000, de cînd s-au acuzat şi jignit reciproc din cauza unor participări la reuniuni atletice internaţionale
{{text}}