România nu a reuşit să califice decît un boxer la Jocurile Olimpice de la Londra 2012: Bogdan Juratoni (categoria 75 kg).
Mihai Nistor, a doua speranţă a României a fost eliminat în meciul decisiv, pentru accederea în finală, fiind învins la puncte de croatul Filip Hrgovici, 22-10. Nistor a rezistat doar o repriză, încheiată la egalitate, 3-3. Şi în runda a doua, sportivul de la SCM Bacău a reuşit să-i pună probleme adversarului, dar croatul a cîştigat repriza cu 7-5. În ultimele trei minute, Nistor a lăsat însă braţele jos şi Hrgovici a dominat net disputa. Românul a şi fost avertizat de arbitrul de ring după ce a scăpat proteza de două ori în meci. Croatul s-a impus, în final, la puncte, 22-10, calificîndu-se în "sferturi".
Înfrîngerea pune capăt luptei băcăuanului de a ajunge la Olimpiadă după Campionatele Mondiale de la Baku. Pentru Nistor mai există doar şansa turneelor de calificare din 2012.
România a avut la Mondialele de box de la Baku opt pugilişti, dintre care doar unul mai e în competiţie: Bogdan Juratoni (categoria 75 kg).
{{text}}