Fotbal   •   Liga 1   •   ANTRENORI

În sfîrşit, un capitol la care sîntem primii în Europa » Avem cei mai tineri antrenori din toată Europa!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 05 octombrie 2011

Media de vîrstă a tehnicienilor din Liga 1 e de 43,7 ani. Conform unui raport al UEFA, România e ţara cu cei mai fragezi antrenori din toate campionatele de pe continent

România este peste Premier League, peste Serie A şi Bundesliga, peste Ligue 1 şi chiar peste Primera Division. Capitolul? Vîrsta medie a antrenorilor din prima ligă.



"Am participat acum 10 zile la o consfătuire în străinătate. A fost prezentat un raport al comisiei UEFA pe probleme de antrenori, care a scos în evidenţă faptul că Liga 1 din România are cei mai tineri tehnicieni din toată Europa", a declarat Mircea Rădulescu, fostul preşedinte al Şcolii de Antrenori din cadrul FRF.



În momentul de faţă, media de vîrstă a celor 18 antrenori din Liga 1 este de 43,7 ani. Doar trei dintre ei au mai mult de 55 de ani, Hizo, Mulţescu şi Constantin Stancu, în timp ce 6, adică o treime, încă n-au împlinit 40 de ani. Media de vîrstă e una care se încadrează perfect în limitele care au rezultat dintr-un studiu la nivel european, ce susţinea că majoritatea covîrşitoare a trofeelor în Europa au fost cîştigate de antrenori aflaţi între 40 şi 47 de ani, cea mai cunoscută excepţie numindu-se Alex Ferguson.



Au împreună doar patru trofee

Din pricina faptului că mulţi abia s-au apucat de meserie, cei 18 tehnicieni din Liga 1 nu se pot lăuda cu performanţe deosebite. Împreună adună numai trei trofee. Dorinel Munteanu are un titlu şi Supercupa României cu Oţelul (2011), Răzvan Lucescu a cîştigat Cupa României cu Rapid în 2007, în timp ce Viorel Hizo a cucerit o Cupă Balcanică la începutul anilor '90.



Nici un campion peste 50 de ani

În ultimul deceniu, nu s-a întîmplat niciodată ca titlul să fie cîştigat de o echipă al cărei antrenor să aibă în momentul triumfului mai mult de 50 de ani, indiferent că numele acestuia a fost Piţurcă, Rednic, Andone, Ion Marin, Zenga, Olăroiu sau Dan Petrescu. Ultimul tehnician care a luat titlul avînd peste 50 de ani a fost Cornel Dinu. El a făcut eventul cu Dinamo în vara lui 2000, cînd avea 52 de ani.







Cine a luat titlul începînd din 2006

Sezonul Antrenor (echipă) Vîrsta la care a luat titlul

2005-2006 Cosmin Olăroiu (Steaua) 37 de ani

2006-2007 Mircea Rednic (Dinamo) 45 de ani

2007-2008 Ioan Andone (CFR) 48 de ani

2008-2009 Dan Petrescu (Urziceni) 41 de ani

2009-2010 Andrea Mandorlini (CFR) 50 de ani

2010-2011 Dorinel Munteanu (Oţelul) 43 de ani



"Este bine că 17 dintre cei 18 antrenori din prima Ligă sînt români, eu cred că avem şi noi tehnicieni bine pregătiţi, care să ajute la dezvoltarea fotbalului românesc"

Mihail Marian, director tehnic FRF



"Faptul că avem cea mai redusă medie a vîrstei la antrenori din toată Europa înseamnă că trebuie să avem răbdare cu nişte tehnicieni care sînt la început de drum, dar care au o motivaţie fantastică de a reuşi"

Mircea Rădulescu, ex-director al Şcolii de Antrenori a FRF



21 de ani au trecut de cînd Mulţescu a debutat în meseria de antrenor, mai precis în vara lui 1990, atunci cînd Ionuţ Badea avea doar 15 ani, iar Petre Grigoraş era fotbalist activ la Steaua



4 ani şi 4 luni au trecut de la instalarea lui Pustai în funcţia de antrenor principal al Mediaşului. Este cel mai lung mandat al unui antrenor dintre cei 18 aflaţi acum în Liga 1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.