Fotbal   •   Liga 1   •   RĂZBOIUL CRĂCIUNESCU - MUREŞAN CONTINUĂ

Mureşan îi vrea răul lui Crăciunescu: "Sper să ajungă cu cătuşele pe mîini"

Mureşan îi vrea răul lui Crăciunescu: "Sper să ajungă cu cătuşele pe mîini"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 05 octombrie 2011

Preşedintele echipei CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a avut un schimb acid de replici cu noul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu, spunînd că ar vrea să îl vadă cu cătuşele pe mîini în cazul în care nu îşi vede de treaba lui.



"CFR Cluj este clar luată în vizor de cei care vor veni în fruntea arbitrajului românesc. Haţegan s-a gândit că, dacă va arbitra cum a făcut-o la meciul cu Petrolul, va intra în graţiile lui Crăciunescu, se va pune bine cu viitorul şef al CCA. În acest fel, domnul Crăciunescu îi va aprecia maniera de arbitraj şi îl va păstra în lotul FIFA", a spus Mureşan la "NCN".



Şeful din "Gruia" l-a acuzat pe fostul arbitru internaţional că ar face parte dintr-un grup de interese care nu doreşte binele echipei clujene: "Crăciunescu face parte dintr-un grup de interese de prieteni care nu ne vrea binele. Îi doresc acestui om să ajungă şi el cu cătuşele pe mână dacă nu-şi vede de treaba".



Noul şef al arbitrilor s-a apărat spunînd că preşedintele alb-vişiniilor fabulează din moment ce nu a fost încă instaurat la conducerea CCA: "Eu încă nu am ajuns la CCA. Nu fac delegări, nu m-am implicat. Despre ce vorbim? Chiar aşa, mergem pe fabulaţii? Chiar a lovit paranoia pe toată lumea?", conform EVZ.



Ion Crăciunescu i-a luat locul lui Vasile Avram la finalul lunii septembrie în fruntea CCA după ce acesta a fost arestat pentru luare de mită.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.