Liga 1

Sandu neagă vizita procurorilor DNA: "Minciuni, minciuni, minciuni" » I-a invitat el la Mogoşoaia

Mircea Sandu și avocatul său ieșind de la DNA

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 06 octombrie 2011

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a negat că procurorii Anticorupţie l-ar fi vizitat acasă sau la sediul FRF astăzi, precizând că poate au fost în lipsa lui, dar că nu ştie nimic. În schimb, un comunicat FRF confirmă că "Mircea Sandu invitat la sediul din Mogoşoaia, strada Motocului nr. 3, judeţul Ilfov, reprezentanţi ai acestor instituţii punându-le la dispoziţie documentele ce pot fi utile în lămurirea unor aspecte juridice în activitatea de cercetare prealabilă desfăşurată de DNA"

"Minciuni, minciuni, minciuni. Se ştie foarte bine că nu a fost DNA-ul nici la sediul FRF, nici la mine acasă. Poate au fost în lipsa mea, dar eu nu ştiu nimic. Din comunicatul de presă veţi afla mai multe. Mai bine v-aţi duce la Mititelu că acolo s-ar putea să fie", a spus Sandu pentru Mediafax.

Sandu nu a fost singurul care a negat vizita procurorilor. Jean Vlădoiu, responsabilul cu fan-clubul naţionalei, a declarat la televiziunea sportro: "Mă învîrt de ceva timp pe la Federaţie şi nu am văzut pe nimeni de la DNA. E linişte!".

Iată, în continuare, comunicatul apărut pe frf.ro:
"Vă aducem la cunostinţă faptul că azi, 6.10.2011, în urma unei Ordonanţe prin care Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie si Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, în scopul soluţionării cauzei în dosarul 316/P/2011 (n.r. dosarul întocmit în urma plîngerii penale făcute de adrian Mititelu), a solicitat o serie de înscrisuri care se referă  la actele de înfiinţare a societăţii S.C. Centrul de Fotbal Mogoşoaia SRL, contracte de prestări servicii  precum şi eventuale contracte de închiriere şi altele asemenea. În spiritul unei cât mai bune şi operative comunicări instituţionale, domnul Mircea Sandu a invitat la sediul din Mogoşoaia, strada Motocului nr. 3, judeţul Ilfov, reprezentanţi ai acestor instituţii punându-le la dispoziţie documentele ce pot fi utile în lămurirea unor aspecte juridice în activitatea de cercetare prealabilă desfăşurată de DNA", se precizează în comunicatl semnat de Mircea Sandu.

Procurorii anticorupţie au venit, joi dimineaţă, la sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) pentru a prelua mai multe documente ce vor fi analizate în ancheta din dosarul fostului şef al arbitrilor Vasile Avram. Mircea Sandu a fost ieri la sediul DNA pentru a da declaraţii în calitate de martor în dosarul în care sînt investigaţi fostul şef al arbitrilor, Vasile Avram, şi omul de afaceri Sorin Ţerbea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.