Fotbal   •   Liga 1   •   cazul gardoş

Steaua a făcut recurs în cazul lui Gardoş

Florin Gardoş

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 07 octombrie 2011

Steaua a primit aseară motivarea deciziei Comisiei de Disciplină în cazul fundaşului Florin Gardoş, care a fost suspendat pentru 10 etape după ce i-a provocat o dublă fractură de tibie şi peroneu mijlocaşului Cosmin Băcilă, de la Pandurii.



Roş-albaştrii au depus azi actele pentru a ataca hotărîrea la Comisia de Recurs, unde steliştii speră să i se reducă sancţiunea fotbalistului. Comisia de Recurs care va judeca săptămîna viitoare cazul, îl are ca preşedinte pe Daniel Florea, un apropiat al finanţatorului Gigi Becali care i-a mai ajutat pe stelişti în urmă cu cîţiva ani în cazul Valiza cînd a anulat depunctarea Stelei.



Cosmin Băcilă a fost operat şi se recuperează în acest moment în urma accidentării provocate de stelist. Medicii preconizează că mijlocaşul Pandurilor va reveni pe teren peste aproximativ 6 luni.



Pe 21 septembrie Gardoş a fost suspendat 10 etape şi amendat cu 16.000 de lei pentru accidentarea lui Cosmin Băcilă. Fotbalistul a mai evoluat pentru Steaua doar în partida din Europa League, cu AEK Larnaka (1-1).

Gardoş a ispăşit deja trei etape din cele 10 runde de suspendare şi care ar trebui să revină pe teren abia la finalul lunii noiembrie.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.