Rugby

Ţara Galilor e prima semifinalistă la Cupa Mondială de rugby: 22-10 cu Irlanda

Jamie Roberts şi colegii săi s-au calificat în semifinale

Articol de Marian Ursescu  —  sâmbătă, 08 octombrie 2011

Ţara Galilor a învins cu 22-10 Irlanda în primul sfert de finală de la Cupa Mondială de rugby care se desfăşoară în Noua Zeelandă.

Galezii au condus cu 10-3 la pauză după eseul reuşit de Shane Williams, transformat de Rhys Priestland, dar şi în urma loviturii de pedeapsă reuşite de  Leigh Halfpenny. "Trifoiul" Irlandez a răspuns în primele 40 de minute doar prin lovitura de pedeapsă a lui Ronan O'Gara.

Anglia - Franţa în format liveSCORE!


Irlandezii au echilibrat disputa imediat după pauză, atunci cînd Keith Earles a găsit o breşă în apărarea galeză şi a culcat balonul în terenul te ţintă. La 10-10 însă, galezii au reînceput forcingul, iar Mike Phillips în minutul 51 şi mai apoi Jonathan Davies, în minutul 64, au găsit drumul spre buturile irlandeze. Irlanda a încercat să mai întoarcă o dată balanţa partidei, dar galezii s-au apărat exact, iar la final au celebrat triumful istoric de la Wellington.

Galezii revin în semifinalele unei Cupe Mondiale după 24 de ani, "dragonii" reuşind aceeaşi performanţă şi în 1987, la prima ediţie. Ţara Galilor a terminat atunci pe locul 3, după ce a trecut în finala mică de Australia, 22-21.


PROGRAM "SFERTURI"

AZI, 8 OCTOMBRIE
08:00 Irlanda-Ţara Galilor (DigiSport2) 10-22
10:30 Anglia-Franţa (în direct DigiSport2)

MÎINE, 9 OCTOMBRIE
08:00 Africa de Sud-Australia (în direct DigiSport2)
10:30 Noua Zeelandă-Argentina (în direct DigiSport2)

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.