Liga 1

Gigi a furat meciul!:) » 500 de suporteri au uitat de amicalul Stelei la apariţia lui Becali

Articol de Remus Răureanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Becali a venit la Strejnic şi i-a acaparat pe cei 500 de spectatori din tribună, care au fost mai preocupaţi să-l imite, să rîdă şi să se pozeze cu el decît să se uite la meci

Click aici pentru cele mai tari imagini de la partidă!


Tatu, Florin Costea şi Ilie Stan au fost idoli la Strejnic doar pînă a ajuns Gigi Becali la stadion. Adică vreo zece minute. Patronul s-a aşezat pe un scaun printre spectatori şi i-a încurajat să se adune în jurul lui, cu glume şi cu participare la glumele lor. Copii sub zece ani s-au strîns şi-l imitau pe Gigi de faţă cu el, rîzînd zgomotos, aşa cum auziseră ei că face Becali la televizor.

Copii care formaseră o galerie la fel de gălăgioasă ca ultraşii. Şi una care a înjurat la fel de mult ca suporterii cei mai duri ai Stelei sau ai altei formaţii bucureştene. Gigi s-a ridicat din public după vreo 20 de minute şi a mers într-una dintre lojele închise, ca să stea alături de Şiman.

Mulţimea din tribună a balansat imediat şi s-a strîns în faţa geamului lui. "Nea Gigi, dă-le copiilor cîte 50 de lei!", "Nea Gigi, unde-s Luţu şi Virgil?", îl întrebau copiii. Luţu şi Virgil erau şi ei în preajmă. "Noul Hagi" de la mijlocul anilor 90, acum cu vreo 20 de kilograme în plus faţă de timpul în care era fotbalist profesionist, a ajuns un fel de majordom al lui Becali şi a participat doar la ultima scenă pe care o aşteptau copiii prahoveni. Cînd Gigi a ieşit din stadion, a mers la maşină şi înainte să intre a ţipat în parcare: "Luţuleee, unde eşti, tată?". "Ha-ha-ha!". Copiii au leşinat de rîs.

"Am rîs tot meciul, îi ziceam lui Şiman că-i dau trei-patru goluri. Dar e păcat că l-am bătut aşa într-un amical, în campionat n-am fost în stare"
Gigi Becali, patron Steaua

"A marcat frumos Bicfalvi? Eee, l-a ajutat vîntul! Şi oricum, el joacă aşa, din cînd în cînd. Nici nu mai ţin minte ultimul gol pe care l-a dat"
Gigi Becali, patron Steaua

Antrenaţi de Steaua:)
Din mulţimea de copii prezenţi la meci, patru-cinci au remarcat că accidentaţii din lotul Stelei se antrenau pe un teren alăturat. S-au dus şi ei acolo şi au alergat cu Emeghara, cu Galamaz şi cu Geraldo. Puştii aşteptau ordinele preparatorului fizic Codorean şi fugeau umăr la umăr cu fotbaliştii! Se prăbuşeau pe gazon de oboseală, după care se ridicau şi continuau antrenamentul cu jucătorii profesionişti.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.