După ce piloţii de la McLaren au dominat fără prea mari probleme sesiunile de antrenamente dinaintea calificărilor, Sebastian Vettel a reuşit încă o performanţă demnă de un adevărat campion mondial şi a obţinut pole-positionul pentru cursa de mîine de la Suzuka, în Marele Premiu al Japoniei. Germanul de la Red Bull a reuşit să-l întreacă pe Button la chiar ultimul său tur cronometrat, depăşind performanţa britanicului cu numai 9 miimi de secundă.
Pentru Vettel acesta este cea de-a 12-a plecare de pe prima poziţie a grilei de start în 2011, din 15 posibile, şi se află acum la numai două pole-uri în spatele recordului lui Nigel Mansell, care în 1992 a reuşit să plece din pole position în 14 curse.
McLaren a avut însă răspuns pe măsură şi a demonstrat că se află încă în lupta pentru titlul la constructori. Cei doi piloţi ai teamului britanic s-au clasat imediat în spatele lui Vettel şi vor încerca să îi fure victoria germanului. Schumacher a reuşit din nou să intre în ultima sesiune de calificări, dar a rămas fără timp după ce a fost nevoit să iasă în decor pentru a-l evita pe Hamilton şi nu a mai apucat să facă nici un tur. Nici piloţii de la Renault, Bruno Senna şi Vitaly Petrov, dar nici Kamui Kobayashi n-au mai ieşit pe pistă în ultima sesiune, preferînd să-şi păstreze "gumele" intacte pentru cursa de mîine.
Componenţa grilei de start a MP Japoniei este următoarea:
1. Sebastian Vettel (Red Bull/Germania) 1:30.466;
2. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:30.475;
3. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:30.617;
4. Felipe Massa (Braizlia/Ferrari) 1:30.804;
5. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 1:30.886;
6. Mark Webber (Australia/Red Bull) 1:31.156;
7. Michael Schumacher (Germania/Mercedes) 1:32.116 (timp din Q2);
8. Bruno Senna (Brazilia/Lotus-Renault) 1:32.297 (timp din Q2);
9. Vitaly Petrov (Rusia/Lotus-Renault) 1:32.245 (timp din Q2);
10. Kamui Kobayashi (Japona/Sauber) 1:32.380;
11. Adrian Sutil (Germania/Force India) 1:32.463;
12. Paul di Resta (Marea Britanie/Force India) 1:32.746;
13. Rubens Barrichello (Brazilia/Williams) 1:33.079;
14. Pastor Maldonado (Venezuela/Williams) 1:33.224;
15. Sebastien Buemi (Elveţia/Toro Rosso) 1:33.227;
16. Jaime Alguersuari (Spania/Toro Rosso) 1:33.427
17. Sergio Perez (Mexic/Sauber) 1:34.704 (timp din Q3);
18. Heikki Kovalainen (Finlanda/Team Lotus) 1:35.454;
19. Jarno Trulli (Italia/Team Lotus) 1:35.514;
20. Jerome d'Ambrosio (Belgia/Marussia Virgin) 1:36.439;
21. Timo Glock (Germania/Marussia Virgin) 1:36.507;
22. Daniel Ricciardo (Australia/HRT) 1:37.846;
23. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) fără timp;
24. Vitantonio Liuzzi (Italia/HRT) fără timp.
Pentru a cîştiga titlul mondial, al doilea din carieră după cel cîştigat în sezonul trecut, Vettel are nevoie de cel puţin un punct pînă la finalul sezonului, în condiţiile în care Button ar cîştiga toate cursele.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}