Liga 1

Brandan a rămas impresionat de Ilie Stan: "E un tip dur, însă nu ne cere lucruri grele la antrenamente"

Ilie Stan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 08 octombrie 2011

Ilie Stan a reuşit deja, după numai o săptămînă, să şi-i apropie pe jucătorii Stelei.

Argentinianul Brandan, unul din marcatorii Stelei din meciul de azi cu Sportul (4-1), l-a lăudat pe tehnician, despre care spune că este un tip foarte dur, însă comunică bine cu jucătorii. "A fost o perioadă de pregătire bună, ne-a prins bine că am încheiat stagiul cu o victorie. Ilie Stan e un tip dur, însă ne cere lucruri simple la antrenamente, iar eu unul mă simt foarte bine", a spus fundaşul.

Deşi îi aşteaptă o perioadă extrem de grea, în care vor întîlni printre altele pe Vaslui şi Rapid, steliştii sînt extrem de încrezători: "Avem un program foarte greu, mai ales că împotriva noastră toată lumea joacă la capacitate maximă. Important e ca noi să fim concentraţi şi să cîştigăm".

Brandan a dezvăluit cum obişnuieşte să se motiveze înaintea fiecărui meci, se uită la filmul Gladiatorul. "Mi s-a părut interesantă ideea antrenorului de a ne motiva înaintea meciului cu Oţelul. Dar eu mă motivez înainte de fiecare meci uitîndu-mă la filmul Gladiatorul. E preferatul meu", a spus Brandan la televiziunea sportro


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.