Echipa masculină a României a încheiat prima zi a calificărilor de la CM pe poziţia a patra şi aşteaptă şi evoluţiile de azi pentru a afla dacă e în finală şi, implicit, la Jocurile Olimpice
Marian Drăgulescu alături de colegii săi încearcă să obţină încă de la Campionatele Mondiale calificarea la Jocurile Olimpice de Londra. Pentru acest lucru trebuie să fie între primele opt echipe ale lumii după ce se vor fi încheiat cele două zile de calificări. Primii paşi au fost făcuţi ieri de gimnaştii români. Şi-au prezentat exerciţiile, fiind la jumătatea concursului pe poziţia a patra, cu un total de 350,900 puncte. Podiumul este ocupat de Japonia (364,291), de Statele Unite ale Americii (361,583) şi de Germania (354,132). Românii au emoţii pentru că în 2010, la Mondialele de la Rotterdam, au ocupat locul al nouălea, cu un punctaj asemănător, 350,194. Azi vor evolua echipe puternice precum China, Rusia, Marea Britanie, Coreea de Sud şi Franţa. Dacă nu vor prinde finala pe echipe, românii mai au o şansă, în ianuarie, unde merg echipele clasate între locurile 9-16 şi unde se mai dau patru bilete pentru Londra.
Tot în urma calificărilor se vor stabili şi gimnaştii care evoluează la individual compus, unde Flavius Koczi şi Marian Drăgulescu au toate şansele să ajungă. Pentru finalele pe aparate, Drăgulescu e aproape de finala de la sărituri şi de cea de la sol, iar Marius Berbecar de cea de la paralele. Fetele s-au calificat deja în finala pe echipe, care este mîine, de la ora 13:00 (în direct DigiSport).
Notele băieţilor din calificări
sol cal cu mînere inele sărituri paralele bară fixă
Flavius Koczi 15,400 14,900 12,733 16,366 14,400 13,933
Cristian Băţagă 14,533 14,225 14,300 15,741
Vlad Cotuna 14,433 14,266 13,833 13,100
Marian Drăgulescu 15,566 12,500 13,800 16,400 14,433 14,333
Marius Berbecar 13,266 14,833 15,366 14,141
Ovidiu Buidoşo 14,066 14,333 13,766 15,166 13,566 14,000
Total 350,900
{{text}}