Liderul Ligii 1 riscă să-i piardă pe primii doi golgeteri ai echipei. Marius Niculae (7 goluri) şi Ionel Dănciulescu (5 goluri) sînt doriţi de către învingătorul lui Maradona, Ion Marin, la echipa sa, Dubai Club. "Săpăligă" tocmai a preluat această formaţie, însă şeicul i-a transmis că abia la iarnă se va pune problema de transferuri. "Asta dacă rezist pînă atunci, fiindcă în lumea în care trăiesc aici, totul e posibil", a comentat antrenorul mediatizat la maximum după victoria în faţa formaţiei lui El Pibe d'Oro, Al Wasl (5-0).
Dănciulescu, 34 de ani, şi Niculae, 30 de ani, sînt doriţi acolo şi fiindcă sînt în formă, dar şi fiindcă au o carte de vizită ce i-ar atrage pe şeici. Cei doi ar putea avea, fiecare, salarii de cîte 500.000 de euro, chiar dacă vor veni la o echipă de liga secundă în Emiratele Arabe. Ion Marin s-ar mulţumi şi doar cu unul dintre cei doi, în funcţie de interesele clubului din Ştefan cel Mare, mai ales că şeicii nu agreează să plătească o sumă prea mare pentru transfer, dorind să asigure doar salarii mari jucătorilor.
14.000 de euro este salariul lunar al lui Niculae la Dinamo, cel mai mare din echipă. Dănciulescu are aproximativ 10.000 de euro pe lună
"Primii care trebuie felicitaţi pentru locul ocupat de Dinamo sînt Dănciulescu şi Niculae, dau amîndoi atitudine echipei. Mă bucur că reuşesc să se menţină sus, mi-ar plăcea să mai lucrăm împreună"
Ion Marin, antrenor Dubai Club
Scarlatache OK, Pulhac în Cupă
Accidentaţii lotului, fundaşii laterali Adrian Scarlatache şi Cristi Pulhac au intrat în programul echipei, însă doar primul intră în calcule pentru etapa de lunea viitoare, de la Piatra-Neamţ. În schimb, moldoveanul, care nu a bifat nici un meci în acest sezon, are şanse să joace abia la finalul lunii, pe 25 octombrie, cu Gaz Metan Turnu Severin. Asta dacă nu mai apar alte complicaţii după problemele la tendon.
{{text}}