Atletism

A născut la 7 ore după Maratonul de la Chicago » A fugit 42,195 km, deşi era însărcinată în 39 de săptămîni

Amber Miller a născut o fetiţă de 3,5 kilograme Sursa: daily herald

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 11 octombrie 2011

Inconştienţă sau mult prea îndrăgostită de alergare? Aceasta este întrebarea care poate fi pusă după ce Amber Miller, o americancă în vârstă de 27 de ani a născut o fetiţă, June, la şapte ore după ce a fugit la maratonul de la Chicago, a anunţat Daily Herald.

"A fost cea mai lungă zi din viaţa mea. Sunt încîntată, dar foarte obosită. La câteva minute după ce am încheiat cursa, contracţiile au fost mai puternice decît de obciei şi am înţeles ce se întîmplă. Cînd au devenit regulate, am luat un sandviş şi am plecat la spital", a declarat, citată de mediafax, Amber Miller, care era însărcinată în 39 de săptămîni. O sarcină este considerată dusă la termen cînd atinge 40 de săptămîni.

Amber Miller, care participa la al optulea maraton, a primit autorizaţia de la medicul său pentru a participa la cursă, condiţia fiind însă să alterneze între marş şi alergare.

Miller a încheiat cei 42,195 km în 6 ore şi 25 de minute. Fetiţa sa s-a născut şapte ore mai tîrziu şi a avut 3,5 kilograme.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.