Liga 1

La greci se poate. Retrogradată pentru blaturi, Asteras Tripolis a fost reprimită în prima ligă

La greci se poate. Retrogradată pentru blaturi, Asteras Tripolis a fost reprimită în prima ligă sursa: asterastripolis.gr

Articol de Aurelian Botezatu  —  Tuesday, 11 October 2011

La greci se poate. Retrogradată la finele lui septembrie, pe motiv de implicare în trucarea unor meciuri din sezonul trecut, Asteras Tripolis a fost reintegrată azi în SuperLeague.

La judecarea apelului introdus de club, Liga s-a trezit dintr-o dată că n-are suficiente probe pentru a demonstra aranjamentele. Inclusiv suspendarea pe 3 ani şi amenda de 300.000 de euro aplicate preşedintelui grupării, Giorgios Borovilos, au fost şterse.

Asteras e deocamdată singurul iertat dintre cele trei cluburi retrogradate pentru blaturi. Olympiakos Volos şi Kavalas, tovarăşele de suferinţă, vor evolua în liga de amatori.

Cum în SuperLeague au rămas astfel două locuri vacante, Larrisa şi Panseraikos, retrogradate sportiv la finele sezonului trecut, speră să revină şi ele în divizia de elită. O decizie în acest sens se va lua săptămîna viitoare.

La noi, nu

Universitatea Craiova a fost dezafiliată de FRF pe motiv că s-a adresat unui tribunal civil. Spre deosebire de greci, cînd la noi s-a pus problema iertării clubului, oficialii au spus că "oricum nu se mai poate face nimic în acest sezon".







Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.