Direcţia de Sănătate Publică a prezentat astăzi un raport legat de respectarea procedurilor medicale în cazul morţii baschetbalistului american Chauncey Hardy. Potrivit informaţiilor din raport, au existat probleme organizatorice la Spitalul din Giurgiu.
Primele informaţii fac dovada că ar exista nişte probleme organizatorice şi administrative legate de întârzirea cu care a fost transportat de la Giurgiu la Bucureşti.
"Nu ştim de ce a fost întârziat transportul lui la Bucureşti", a spus ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau. Acesta a adăugat că în cazul Spitalului de la Giurgiu pot fi aplicate sancţiuni de tipul amenzilor, dar şi sesizat Colegiul Medicilor dacă se va dovedi că vina aparţine corpului medical.
De asemenea, întrebat dacă la Girugiu au fost şi erori medicale, Ritli Ladislau a răspuns că acest lucru este posibil. "Da, e posibil să fi fost şi erori medicale", a susţinut ministrul.
Pe lîngă raportul DSP, ministerul aşteaptă un raport şi din partea Spitalului Bagdasar-Arsena, acolo unse sportivul s-a stins din viaţă. În cazul în care rezultatele acestor verificări nu vor fi concludente, Ministerul Sănătăţii va declanşa propria anchetă pentru a stabili dacă procedura medicală în acest caz a fost corectă.
GSP special • Tragedie • DRAMĂ ÎN BASCHET
Raportul DSP lasă loc de interpretări: "Moartea lui Chauncey Hardy ar fi putut fi cauzată de o eroare umană"
Hardy Chauncey
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 12 octombrie 2011
{{text}}