Tragedie

Un martor ocular povesteşte cum a murit Hardy: "Patru indivizi l-au lovit, nu unul cum se spune"

Imagine cu Hardy surprinsă în club Emotione

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 13 octombrie 2011

O persoană care susţine că s-a aflat în clubul în care a fost stîlcit în bătaie baschetbalistul american a vorbit pentru Libertatea, oferind detalii şocante.

Conform mărturiei acestuia, acordată sub protecţia anonimatului, la masa la care au stat interlopii s-ar fi aflat şi fiica unui şef al poliţiei din Giurgiu.

Martorul povesteşte: “Hardy avea obiceiul să danseze mult, să se simtă bine cu toată lumea. În seara aia a dat o tură prin tot localul, aşa cum făcea de obicei. A dansat cu multe fete. Printre ele era şi fiica unui poliţist şmecher din oraş. A fost suficient să-i scoată din sărite pe interlopi“

E momentul în care lucrurile încep să devină dramatice pentru Hardy.

"La masa aia erau şase persoane. Fata asta de poliţist, încă o tipă, un nepot de-al lui Butoane, unul dintre fiii lui, un apropiat al clanului şi Gipsy, ăsta care a ieşit singur în faţă. Din senin, fără avertisment, ăia patru s-au năpustit asupra americanului. Toţi, nu unul cum se spune. Unul i-a dat în cap cu o sticlă de şampanie, după care a urmat măcelul. Pumni, picioare. La final, cînd l-au văzut pe jos, au jucat cu picioarele pe capul lui", a povestit martorul la scenele de groază din clubul Emotione, din Giurgiu.

De la ce a pornit incidentul încheiat tragic pentru sportiv?

"Totul a plecat de la dansurile cu fata poliţaiului, care acum tace. Toată lumea a văzut scenele, dar sunt terorizaţi, le e frică să nu fie ucişi. La cîteva mese de locul în care sportivul a fost bătut cu cruzime, se afla, cu amicii ei, o altă fiică de poliţist. Apoi a urmat mizeria aia că Hardy ar fi fost în comă alcoolică. Nici n-a băut săracu.”, a încheiat persoana care a dezvăluit incidentul pentru Libertatea. Întreg articolul poate fi citit aici.

PREŢUL TĂCERII

Conform sursei citate, interlopii din Giurgiu s-au întîlnit după grozăvie şi au căzut de acord ca cineva să ia toată vina asupra lui. Cel mai potrivit ar fi fost Ionuţ George Tănăsoaia, bun prieten cu unul dintre fiii lui Butoane, care ar fi acceptat “oferta” contra sumei de 100.000 de euro.

Tănăsoaia este în prezentarestat pentru 29 de zile.

Ministerul Sănătăţii acuză în cazul baschetbalistului mort » "Nu i-au făcut nici radiografie!"

VIDEO Ultimele imagini filmate cu Chauncey Hardy în viaţă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.