Goalkeeper-ul de 30 de ani se află pe lista neagră la gruparea din Gruia. CITEŞTE AICI MAI MULTE DESPRE SITUAŢIA SA!
"Nu m-a contactat nimeni de la Steaua, sînt încă sub contract cu CFR Cluj. Îmi voi duce contractul la bun sfîrşit, atît timp cît nu va exista o despărţire amiabilă. Probabil domnul preşedinte ştie mai multe despre o plecare a mea, eu nu ştiu.
Am petrecut mult timp la Sportul şi lăsînd la o parte faptul că nu am făcut performanţă a fost o perioadă foarte frumoasă. Am fost coleg acolo cu Răzvan Stanca, îl cunosc foarte bine, este un portar foarte bun. Cu Ciprian Tătăruşanu nu am avut ocazia să mă întîlnesc la antrenamente. Nu e diferenţă mare între cei doi, mie îmi place foarte mult atitudinea lui Răzvan, dar şi cea a lui Tătăruşanu faţă de meciuri, stă liniştit în poartă.
Beto este un portar special. Respect munca lui, nu am nici un cuvînt de rău de spus la adresa lui, însă nu este genul meu de muncă de portar. Mi-au plăcut mult Lobonţ şi acum, în ultimii ani, Dani Coman. În momentul de faţă, cred că este cel mai bine pregătit portar din România, dacă aş fi fost selecţioner aş fi contat pe el în meciurile cu Belarus şi Albania", a spus Eduard Stănciou la televiziunea sportro.
Preşedintele formaţiei CFR Cluj, Iuliu Mureşan, nu exclude o trecere a lui Eduard Stăncioiu la Steaua.
"Dacă Stăncioiu se înţelege cu Steaua, e liber să plece. Îi doresc succes, dacă el vrea şi îl vrea şi Steaua, nu ne opunem. Dar nu cred că se va întîmpla asta", a spus Iuliu Mureşan.
Fotbal • Liga 1 • FC VASLUI - STEAUA, DUMINICĂ, 21:30, DIGISPORT 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO
Stăncioiu la Steaua? Mureşan: "Dacă el şi clubul se înţeleg, nu ne opunem"
Edi Stăncioiu
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 13 octombrie 2011
Portarul Edi Stăncioiu, jucător aflat sub contract cu echipa CFR Cluj, a vorbit despre posibilitatea de a ajunge la Steaua.
{{text}}