Fotbal   •   Nationala   •   ALBANIA - ROMÂNIA 1-1

Clanurile fotbalului românesc se luptă pentru controlul ”naţionalei” » Gheară contra Becali

Articol de Anastase Vlăsceanu   —  vineri, 14 octombrie 2011

Victor Piţurcă este convins că în spatele atacurilor lui Cornel Dinu împotriva sa se află controversatul Nicu Gheară, nimeni altul decît naşul de cununie al fiului oficialului dinamovist

"Vezi, Traiane, ce face cumătrul tău?", l-a atenţionat selecţionerul pe Mircea Sandu, în timpul deplasării "naţionalei" la Tirana. Trimitere directă la Nicu Gheară, naşul de cununie al fetei şefului FRF, Raluca Sandu, şi la atacurile declanşate de Cornel Dinu după remizele cu Belarus (2-2) şi Albania (1-1).



Relaţia dintre Gheară şi preşedintele FRF s-a deteriorat după ce Mircea Sandu l-a forţat pe Răzvan Lucescu să demisioneze şi l-a reinstalat pe Piţurcă. Surse bine informate susţin că lui Gheară nu i-a picat bine că a pierdut controlul asupra "naţionalei", iar Naşu' s-a aliat din nou cu Ioan Becali. Fostul impresar a sărit în apărarea lui Piţurcă şi l-a jignit ca la uşa cortului pe Dinu, miercuri seară, la GSP TV.





"Piţurcă e distractiv pînă la penibil. E plăcut de Viorel Păunescu, de Mircea Sandu, de toata lumea, este comod, e descurcăreţ în fel de fel de întîmplări, dar de aici pînă la a fi selecţioner e cale lungă"

Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo



"Cornel Dinu este un jeg de om, fără caracter! Un antrenor «no name». Cît să-l mai suport pe derbedeul ăsta de Dinu, băi frate?"

Ioan Becali, fost impresar



"Nicu Gheară să-şi vadă de treaba lui! El avut nişte disensiuni cu Mircea Sandu şi a vrut să bage vreo strîmbă cînd a zis că Marica ar trebui să nu mai vină la lot. Eu i-am spus lui Ciprian că nu aia e lumea lui, cu Nicu Gheară"

Victor Piţurcă, selecţioner România

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.