Campionate

Decizia luată de Gică Popescu în cazul ”Rooney” împarte Anglia în două tabere

Gică Popescu şi ceilalţi membri din Comisia de Disciplină a UEFA i-au aplicat englezului Rooney sancţuinea maximă în astfel de cazuri

Articol de Aurelian Botezatu  —  vineri, 14 octombrie 2011

Suspendarea pe trei etape dictată joi de Gică Popescu şi de colegii din Comisia de Disciplină a UEFA împotriva internaţionalului englez Wayne Rooney face valuri în Regat.

Faptul că atacantul lui Manchester United nu va putea juca pentru "naţională" în nici unul dintre meciurile din grupă la Euro 2012 a împărţit ţara în două: pro şi contra Rooney.

Tabloidul The Sun scrie, ironic, că "pedeaspa lui a fost judecată de zece «oameni inteligenti» de la UEFA care au considerat lovitura pe care i-a aplicat-o muntenegreanului Djudovici dret un «atac»".

Iar fostul internaţional Phil Neville a comentat: "Rooney a primit trei etape de suspendare, ce mai glumă! Dacă era un jucător olandez, italian, spaniol sau german nu-i dădeau nici măcar una".

Galezul Robbie Savage a postat pe Twitter: "Trei etape de suspendare - o glumă! Nu merita!".

Sînt însă şi suporteri şi comentatori ce consideră că Baciul, care a judecat ieri primul său caz de la înlocuirea lui Ionuţ Lupescu în comisie, a luat decizia corectă.

David Bond, editor BBC, comentează: "Am înţeles că Wayne Rooney a fost şocat şi dezamăgit de decizia UEFA. Dar privind reluarea TV a atacului, cum l-a descris UEFA aseară, e greu de crezut cum ar fi putut lua Comisia de Disciplină o altă decizie".

Rooney a fost eliminat vinerea trecută, în repriza secundă a meciului din preliminariile CE 2012 cu Muntenegru (2-2), pentru lovirea adversarului fără balon. Arbitrul german Wolfgang Stark i-a arătat direct cartonaşul roşu, iar ieri, Comisia de Disciplină a UEFA, din care a făcut parte şi Gică Popescu, i-a dat pedeapsa maximă într-un astfel de caz: 3 meciuri oficiale suspendare!

Capello: "Of, Doamne!"
Selecţionerul Fabio Capello a fost şocat să afle că nu va putea conta pe Rooney în faza grupelor Euro 2012. "Of, Doamne!", a exclamat tehnicianul italian cînd pe faxul federaţiei de la Londra a sosit, în scris, decizia forului continental.






Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.