Stranieri

Agostini îl împinge de la spate pe Mutu: "Poţi face diferenţa la Cesena!"

Agostini îl împinge de la spate pe Mutu: "Poţi face diferenţa la Cesena!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 14 octombrie 2011

Fostul fotbalist al echipei Cesena, Massimo Agostini, a declarat pentru Radioblu că atacantul Adrian Mutu trebuie să devină "un far" pentru formaţia sa şi cu siguranţă poate face diferenţa, informează fiorentinanews.com.

"Mutu va da multe, dar trebuie să adopte mentalitatea echipei provinciale care trebuie să se salveze. El trebuie să devină farul şi cu siguranţă poate face diferenţa", a spus Agostini.

Înainte de meciul de duminică dintre Cesena şi Fiorentina, fosta echipă a românului, site-ul firenzeviola.it prezintă un material despre "Fenomenul" Mutu, în care se trece în revistă cariera atacantului la Fiorentina (2006-2011). Firenzeviola.it scrie despre "evoluţii de excepţie, goluri din lovitură liberă, din penalti, cu capul (...), cinci ani care au coincis cu momentul de aur al carierei" românului.

"A fost protagonistul unor partide epice, a avut şi căderi spectaculoase, dar mereu a revenit în mare formă, a marcat goluri mari şi oraşul a vorbit despre el şi l-a iubit, mereu gata să îl judece şi să îl ierte după un gol, un şut, un gest de campion", menţionează sursa citată, adăugând că românul a fost şi "iubit şi urât" şi că el este "ultimul mare număr 10 din istoria viola". "Din acea zi de la sfârşitul lunii iunie (când Mutu a plecat la Cesena), Florenţa este mai tristă", este concluzia din materialul de pe site-ul italian.

sursa: mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.