Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Copos: "Am strigat că se scufunda planeta şi nimeni nu m-a crezut! M-am simţit precum Cassandra, fiica regelui Troiei"

George Copos nu a fost luat prin surprindere de criza mondială, fiind primul om din România care prevestit "scufundarea" Planetei

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 14 octombrie 2011

Patronul Rapidului, George Copos, se felicită personal pe blogul său pentru că a întuit încă de acum trei ani criza financiară prin care trece întreaga planetă şi se mîndreşte cu afacerile sale.

"În urmă cu câtva timp am făcut o afirmaţie care pe unii i-a amuzat, pe alţii i-a şocat: «Se scufundă planeta!». Mulţi au crezut că este un simplu joc de cuvinte şi m-au luat peste picior, crezînd că glumesc sau că vreau să impresionez. Nu am fost luat în serios. Mă simţeam ca o nouă Cassandra. Pentru cine nu ştie, Cassandra era fiica lui Priam, regele Troiei; zeul Apollo a înzestrat-o cu darul profeţiei dar, apoi, a aruncat asupra ei un blestem cumplit: să prevestească mereu adevărul, dar nimeni să nu o creadă.



Întrucât nu m-a luat nimeni în serios, m-am luat singur. M-am pregătit pentru ceea ce astăzi se întâmplă în jurul nostru. Pe de o parte, am redus masiv cheltuielile. La Ana Hotels, spre exemplu, am redus costurile cu mai bine de 1 milion de Euro, în ultimul an, fără a reduce semnificativ volumul afacerii. Pe de altă parte am realizat în industria hotelieră investiţii de circa 25 de milioane de euro în 2010 şi 2011. Am constatat cu satisfacţie că investiţiile şi-au îndeplinit misiunea: business-ul a crescut peste aşteptări".













Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.