Liga 1

S-au certat cu fanii lui CFR pentru Cluj Arena, dar diseară vin doar 10.000 la ”U” Cluj - FC Braşov, 19:00, liveTEXT GSP.ro

40.000, esprectiv 27.000, acesta este numărul spectatorilor care au fost pe noul Cluj Arena la cele două evenimente organizate pînă azi. Cu FC Braşov sînt aşteptaţi 10.000 de oameni

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 16 octombrie 2011

Unde este dragostea suporterilor lui U Cluj? După ce au aşteptat atîţia ani un stadion de cinci stele pentru echipa favorită, astăzi vor fi doar în jur de 10.000 de oameni la meci! Suporterii "şepcilor roşii" vor umple doar un inel al ”Cluj Arena” la primul meci din Liga 1 pe noul stadion.


40.000 de oameni la concertul cu Scorpions, 27.000 de suporteri la meciul amical cu Kuban a fost audienţa sub care a fost inaugurată arena Clujului, noua casă a Universităţii în Liga 1. Ieri, elevii lui Ionuţ Badea au făcut primul antrenament la noua reşedinţă, unde vor juca diseară, împotriva Braşovului, partida de debut în Liga 1. Jocul începe la 19:00, în direct la DigiSport, liveTEXT pe GSP.ro şi m.GSP.ro şi comentat la Radio GSP.

Oficialii clujeni au reuşit să vîndă pînă vineri seară doar 8.000 de tichete şi aşteaptă să mai dea încă 2.000 de bilete, ceea ce ar însemna că la meciul cu braşovenii două treimi din stadion va fi gol! Cluj Arena are o capacitate de 30.330 de locuri. "După calculele noastre vor fi 10.000 de oameni în tribună, dar am convingerea că arena se va umple la meciul cu Dinamo de peste două săptămîni", a spus Cosmin Irimieş, directorul executiv al clujenilor. În cele 9 etape cît au jucat la Mediaş, "şepcile roşii" au avut o medie de 2.667 de spectatori la meciurile considerate pe teren propriu.

7. 500 de euro plăteşte "U" Cluj pentru fiecare meci disputat pe noua arenă

8.500 de locuri e capacitatea stadionului din Mediaş, unde au jucat "şepcile roşii" în ultimul an şi jumătate

Cît costă biletele cu FC Braşov
Peluze 15-20 de lei
Tribuna II 25-40 de lei
Tribuna I 25-100 de lei

În topul audienţei pe teren propriu după 9 etape, conduce Petrolul.
1. Petrolul 8.532
2. Voinţa 7.300
3. Oţelul 7.250
4. CFR Cluj 6.433
5. Pandurii 6.000

S-au stabilit preţurile pe "Cluj Arena"
Societatea care administrează stadionul a stabilit tarifele pentru utilizarea gazonului şi a pistei de atletism. Astfel, pentru un meci de fotbal pe "Cluj Arena" fără crampoane, se solicită 6.000 de lei pe oră, iar dacă partida se joacă în nocturnă, doritorii vor scoate încă 1.500 de lei în plus. Pentru spectacole sau întruniri religioase tariful este de 10.000 de lei pe zi, fără costurile la utilităţi. Închirierea sălii de conferinţe porneşte de la 300 de lei pentru o oră, iar sala VIP costă 500 de lei. Pentru utilizarea pistei de atletism se percepe o taxă de 6 lei de persoană pe oră. Un abonament cu 15 intrări pe pistă costă 60 de lei. Un tichet pentru vizitarea arenei va costa 7 lei.

Terenul e moale
Gazonul de pe Cluj Arena nu şi-a revenit complet de pe urma concertelor Scorpions şi Smokie. Partea dinspre peluza 1 a stadionului, care a cedat şi la amicalul cu Kuban (0-4), e încă moale şi a fost protejată la antrenamente de jucători. Altfel, patronul Florian Walter a urmărit vineri şedinţa de pregătire a Universităţii alături de Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean, venit în inspecţie la stadion. Deşi fumatul e interzis pe arenă, Walter a tras cu nesaţ dintr-un trabuc.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.